CRISTIAN PETRU BALAN


 

update 6 oct.2013 .

United we save Roşia Montană
CRISTIAN PETRU BALAN : Demonstrăm în plin centrul metropolei Chicago. Lângă mine se află preotul Vasile Mureșan de la una din cele 16 biserici românești din Chicago.

 

 Foto:CRISTIAN PETRU BALAN LA „ZILELE ORASULUI BOLDESTI-SCAIENI 2010”

Cristian_petru_balan

 

*************27 IUNIE.ZIUA NASTERII SCRIITORULUI SI ARTISTULUI PLASTIC. CRISTIAN PETRU BALAN.LA MULTI ANI SI SANATATE !

************************
Aparitii 2010-Editura PREMIER:
-RAZBUNATORII-
un roman incendiar despre coruptia din Romania,

semnat de scriitorul romano-american
CRISTIAN PETRU BALAN:

         MIRACOLUL      
 
Privesc albastrul cer, plin de-nsetare…
Cu ochii-i sorb  seninul lui de sus;
Mă las robit de-ntreaga lui splendoare,
Ştiind că-n cer e Împărat Iisus.
 

Eu cred  că stelele din bolta-ntreagă,
Din şir de galaxii de nesfârşit,
Pe câte poate mintea-mi să-nţeleagă,
Sunt mici scântei din Trupu-I infinit!

Iisus e Dumnezeu şi-I Creatorul
Acestui cosmos unde locuim,
Iar pentru noi e-n veci Mântuitorul
Şi-i datoria noastră să-L iubim!

E drept, Iisus Hristos se află-n ceruri
Şi-L vom vedea la vremea de apoi,
Dar de-L chemăm, pe arşiţă sau geruri,
Cu cer cu tot, va coborî în noi !

MĂREŢIE

     
 
Răpus de păcate, la poalele Tale,
Eu cad prăbuşit de poveri sufleteşti.
La Tine-mi sfârşesc zigzagata mea cale
Şi ce să-Ţi ce oare? Puteri pământeşti?

Să-Ţi cer sănătate? Ani lungi de belşug?
Să-Ţi cer fericire? O, Doamne, nu-Ţi cer
Decât să-mi ridici al păcatelor jug
Şi iartă-mă! Iartă-mă ‘nainte să pier…

Fereşte-mă, Doamne, de-al ispitelor foc,
De glas de sirene, de patimi, de ură,
De fapte păgâne, de-al răului joc –
Şi fă-mi din Cuvântu-Ţi o tare armură!

Puterea şi taina minunilor sfinte
Mă-nalţă-n talazuri de slavă şi-avânt,
Cu duhul m-apropii de tronu-Ţi fierbinte
Şi-aud explodând Universu-ntr-un cânt…

RUGACIUNE PENTRU ŢARA ÎNDURERATĂ      
 
Iisuse bun, Părinte peste ceruri
Şi Împărat pe veci al României,
Asculta-mă: avem o Ţară tristă,
Tu n-o lăsa osândei şi urgiei!
Cu al Tău sânge, spal-o Tu de sânge
Şi resfinţeşte-i ţarina bătrână;
E-ncovoiată de nevoi şi plânge,
Iar lacrima-i se stinge în ţărână…
Năpraznică, a vremilor vâltoare
S-a năpustit să ‘năbuşe Carpaţii
Şi-o plânge în văzduhuri ciocârlia,
Cum plâng în umbra ei moşnegii, fraţii.
Din tremurarea lacrimei sub pleoape,
Ajuns-a ca să tremure pământul;
Şi cerul plânge şi-l inundă-n ape –
Tu, Doamne, ogoieşte-i focul, vântul!
Fiorul doinelor dospite în suspine
Şi vaierul amarnic din amurguri
Ajuns-au, Doamne, sus, până la Tine,
Urcat de praf de-altare şi de burguri.
Fărădelegea vine să strivească
Lumini ţâşnind din desprimăvărare,
Dormim pe ghimpi şi ne-afumăm cu iască,
Păşind din disperare-n disperare…
Frumoasă ţară, cu cârpită iie,
Cu buzele lipite ca să tacă,
Cât taci, dă-mi gândurile tale mie –
Eu nu le las în mine ca să zacă !
CRISTIAN PETRU BALANSUAGlen Ellyn/ ILLINOIS

 

CRISTIAN PETRU BALAN - OASPETII DIN ELIZEU foto

`POEM-

LADY LIBERTY
by CRISTIAN PETRU BALAN

(IN FOTO:Sculptura dupa STATUIA LIBERTATII DIN SUA realizata de CRISTIAN PETRU BALAN din SUA si amplasata  de autor,IN IUNIE 2014, in orasul prahovean Boldesti-Scaieni )

statuia libertatii la boldesti scaieni-sculptura cristian petru bala -SUA-2014

Mrs. Liberty has instead of roots
hunder the flowerseroes who, kneeling underneath, in their graves,
propelling their souls under her wary garment,
have been united with her in her immortal body of bronze in a river of fire.
Behold, Lady Liberty now is alive!
She breaths, she moves, and like a giant grows,
and watches for us all, dressed in her armour of hope and energy;
and brave ancestors send their glory to shine through her eternal rays and sacred halo.
The heroes of America still carry her on their shoulders;
and inside her hot, with heavy struggles, a volcano will trigger her fire warm heartbeat,
when we together walking through her body,
as blood cells in an infinite and vital transfusion,
will say with Pygmalion voice, will give the first order:
“Our Lady, it is the time – walk forward!”
And maybe that time has already arrived to tell her:
“Awake, our dear Mother, from your immobility!
Dare to awake from your granite. Walk forward, walk!”
And then she will walk gloriously, as Jesus, on the waves of the Ocean,
dressed in power and sun, toward the continents,
with no fear over the borders, over obstacles, crushing all shackles, all chains…

O, sacred Lady Liberty! O dear Mother,
Ever eye shall see you when you will shake the bars of meridians and parallels.
No guns, no rusty chain will resist the fire of your torch,
And nothing will stop you, as you will march powerfull, renewed, invincible and huge;
No raging hurricanes, nor the dirty spitting
of the surrounding pygmies with their green flags,
nor white turbans, nor red fists raised against you with savage hate,
nor fierce arrows of poison, will they be able to extinguish your burning torch
whose fire will rise to the clouds, to the sun, to the stars, to the Polaris;
lighting our faces, moving seasons and centuries, under a new order of freedom,
under the Star Spangled Banner!
And your voice will kill thunder, your eyes balls of lighting, blinding the enemies,
crushed like worms and ants under your feet, O sacred Lady Liberty!

And if by and by your light will fade,
we will throw in your flame all the forests of Terra,
and all volcanoes, and then the Moon, and the Sun and the sky!
And at last our bodies as terminal combustion;
for, if you fall with your flame in the Ocean, AMERICA falls!
And if America falls, O, Liberty,
the whole world will collapse in abyss,
because You are a symbol of Whole World!
O, people of the world, listen to me and believe the sorrowful truth, saying forever:
This will never happen! Never, never, never.

<strong>by CRISTIAN PETRU BALAN -SUA</strong

Video.GLEN ELLYS -Illinois/SUA, orasul scriitorului si artistului plastic roman CRISTIAN PETRU BALAN:


//
Deer

 
 
 
 
 
 
 

 

CĂPRIOARA PIERDUTĂ 
(din ciclul „Poezii pentru cei mai dragi copii”)
 
 
 
 
 
 
 
Bătrânul pădurar s-a-ntors din largul zării
La casa-i din pădure-ascunsă-ntre coline.
Acolo, -n dreptul curţii, în mijlocul cărării,
 
 
 
 
 
 
 
flori,

Găsi o căprioară culcată sub glicine.
 
S-a aplecat cu grijă şi-n braţe-a luat-o-ncet…
Era rănită, biata, în piept, cu-nsângerare,
Şi tremura-n durere, gemând uşor, discret;
Dar el ştia de leacuri şi ierbi vindecătoare
 
Şi-a dus-o iute-n casă cătând s-o oblojească
Şi ca să-i spele rana de sânge şuroind;
I-a scos din rană plumbii, i-a pus sulfine, iască,
I-a dat salată verde şi dragoste, şi-alint…
 
Şi astfel căprioara s-a-nzdrăvenit cu zile
Şi s-a-mblânzit supusă zburdând pân’ la izvor,
Dar revenea prin preajmă păscând printre zambile,
Părea că totdeauna va sta lângă pridvor.
 
Iar pădurarul vesel şi fericit se-arată,
Simţind că nu e singur, simţind că-i îndrăgit…
De-aceea îi răspunse cu dragostea lui toată,
O, cât e-acum de mândru şi cât de fericit!
 
Cu drag, el îi culege frăguţii dulci din vale,

O-mbracă în ghirlande de frunze şi de

Ori îi sărută ochii şi botişorul moale
Şi-i cântă blând din fluier, şi seara, şi în zori…
 
Gingaşa căprioară, ţâşnind din muşchiul verde,
Se-ntrece-n salt cu mieii voioşi de pe tăpşan;
Aleragă după fluturi şi prin poieni se pierde,
Se-ascunde printre ierburi ori zburdă cu elan.
 
Spre seară, se întoarce la casa dintre cetini
Unde primeşte dulciuri şi fărâmiţe moi;
Ea simte că-i iubită, şi simte că-s prieteni,
De-aceea totdeauna ea vine înapoi!
 
Dar într-o zi ploioasă bătrânu-i pierde pasul,
Căci mândra căprioară a dispărut subit.
Atunci porni pe urmă-i şi, ridicându-şi glasul,
O strigă lung prin codru – dar ea n-a mai venit…
 
Zadarnic, pădurare, o cauţi prin desişuri!
Zadarnic, zi şi noapte, o strigi şi pieptu-ţi rupi!
Nu ştii că-n codru-acesta sunt mii de ascunzişuri?
Şi n-auzi tu, prin ceaţă, cum urlă-atâţia lupi??!
 
                                         Cristian p.b.

 

Cristian Petru Bălan: Răsplata virtuților PDF Imprimare Email
 
 
CPB13
(foto de ileana sima jr. pitesti.-cristian petru balan, lansare carte ploiesti )
 
Provocare lirică, o cosmogonie ce incumbă dorul de zbor printre astre şi de veşnicie a muritorului, o reflectare profundă, în deplină concordanţă cu principiile relativităţii einsteiniene, ce guvernează atât universul vizibil, cât şi resorturile invizibile ale fiinţei. Printre rânduri, se poate intui „particula lui Dumnezeu” – ca bosonică stare ce dă consistenţă simţirii poetice de rang înalt. Cristian Petru Bălan este creatorul unei lirici profund-meditative, cu undele concentrice insinuând trăiri speciale într-un tonus de factură clasică. – Gheorghe A. Stroia
 
 
Amurguri ireale când zări de foc vibrează
Incendiind făgașuri de nori scânteietori.
Ochii-nsetați de taine sorb rază după rază
Din sferele divine topindu-ne-n fiori…
 

Străpunși de chintesențe venind din universuri,
Simțim adânc chemarea genunilor abstracte.
Din spațiul ptolomeic cu umbre de eresuri,
Noi modelăm naive, făloase artefacte.

Dar forța măreției cu ranguri de splendoare
Ne corectează firea în caractere ferme;
Și dacă-n cosmos vr-unul ar vrea Tronul cel Mare,
Se va trezi c-ajunge sub tronul unui vierme.

 
Cristian Petru Bălan – Glen Ellyn, USA
Transilvania-i românească!

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
de
Cristian Petru Balan

Monument de munţi albaştri, sfânt podiş scăldat în soare,
Leagăn drag al românimii, Transilvanie străbună,
Iată-aud din întuneric un vacarm de voci avare
Care cer să fii iar smulsă din tulpina străromână…

Ca un glas al tuturora, ceri să fii lăsată-n pace,
Porunceşti ca toţi românii zid să-ţi facă la fruntarii,
Lăcomia nemeşească tu o spulberi din găoace,
Când probezi cu vechi hrisoave că-ţi suntem ereditarii.

Noi, întreaga românime, suntem fiii tăi de-a pururi,
Precum Tu eşti Fiica Ţării, dintre toate cea mai mare;
Trunchi al Daciei Ferice, Tu le spui fără-nconjururi
Celor ce râvnesc la Tine că n-ai glie de vânzare!

NOI suntem stăpânitorii, NOI am fost şi fi-vom veşnic!
NOI am suferit cu Tine, şi cu Iancu, şi cu Horia!
NOI am fost zdrobiţi pe roată, puşi la jug şi arşi ca-n sfeşnic!
NOI am re-nviat la Alba, NOI ţi-am propulsat istoria!

Tu ne-ai dat pe Mureşanu, pe Coşbuc, Rebreanu, Goga;
Tu ne cânţi balade, doine: Tu ne-nvârţi în haţegane…
Tu porţi ie şi maramă, cum purtai odata toga,
Iar din Şcoala Ardeleană ţi-ai aflat tulpini romane.

Transilvanie măreaţă, plai străbun, plin de mioare,
Strigă Mureşul şi Crişul, munţii-ncep ca să răcnească;
Strigă văile-n răsunet… Sună buciume-n ponoare,
Strigă-un Adevăr ce-i veşnic: TRANSILVANIA-I ROMÂNEASCA!
          O MINUNE CEREASCĂ…

O hartă luminoasă cu forma țării noastre
A apărut pe cerul întins peste Carpați:
Conturul României domnind în zări albastre
Vibrează tricoloric prin nori înflăcărați.
https://i2.wp.com/img4.imageshack.us/img4/4324/picture5lrn.jpg
Deodată, lângă forma pe ceruri proiectată,
Apare chipul blând și trist al lui Iisus
Care își ia coroana de spini însângerată
Ca s-o așeze-n mijloc, pe harta cea de sus.

Și-atunci coroana-ncepe să crească tot mai mare,
Strângând în cercul ei simbolul rotitor,
Dar chipul lui Iisus încet, încet dispare
Iar Harta se transformă în astru orbitor…

  Cristian Petru Balan

********update 17 mai 2013 :

O NOUĂ APARIŢIE LITERARĂ, ÎN COLECŢIA LIRIK A EDITURII ARMONII CULTURALE: ”CONEXIUNI (poeme)” de CRISTIAN PETRU BĂLAN (Glen Ellyn, Illinois, SUA) PDF Imprimare Email
 
 

https://i0.wp.com/www.armoniiculturale.ro/cache/multithumb_thumbs/b_800_600_0_0___images_CPB_Conexiuni.jpg

În colecţia LIRIK a  editurii ARMONII CULTURALE a apărut, de curând, o nouă carte de poeme, intitulată ”CONEXIUNI (poeme)” semnată de poetul, prozatorul, muzicologul, editorul CRISTIAN PETRU BĂLAN, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe (ARA), stabilit la Glen Ellyn – Illinois, SUA.

„Conexiuni” reprezintă indisolubila legătură pe care poetul o are cu patria mamă, căreia îi vorbeşte în şoapte de alint, pe care (cu bucurie) o numeşte „fiică”, „iubire”, „lumină”, „miracol”, „veşnicie” şi căreia îi dedică ode fierbinţi, imnuri de slavă, cântece de preamărire, îi sărută pământul stropit cu jertfele de sânge ale înaintaşilor. Acestei patrii, parte a sufletului său profund românesc, îi aduce ofranda sa de gând, dorindu-i pace şi prosperitate. Este, fără îndoială, vorba despre conexiunea telepatic-tandră cu fiinţa iubită, faţă de care manifestă un afect special, iubire ce îi conferă stabilitatea emoţională, siguranţa şi certitudinea apartenenţei la o familie. Există, astfel, o multitudine de nuanţe pe care Cristian Petru Bălan le atribuie liricii sale. Mai mult decât atât, în multe din versurile sale desenează (cu arhicunoscutu-i talent de artist plastic) pe pânza sufletului cititorului său sinestezii, ca amestecuri  de culoare, lumină, ritmuri melodice, vibraţii lăuntrice, siaje parfumate, transformând poezia într-un elixir al sufletului îndrăgostit de frumos. Despre toate aceste lucruri, legate de conexiunile uni sau multi-dimensionale pe care autorul le stabileşte, să lăsăm versurile să grăiască de la sine, ca un îndemn adresat cititorului, de a răsfoi paginile, într-o lectură plăcutăGHEORGHE A. STROIA

ARMONII CULTURALE – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT!

Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, sau pe pagina web, la următoarele date de contact: Editura ARMONII CULTURALE, Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea, fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627, e-mail: geocosynus@gmail.com, web: www.armoniiculturale.ro

În curând la Editura Armonii Culturale… Gabriel Dragnea (Bucureşti), Cristina Istrati (Bucureşti), Trandafir Sânpetru (Ialomiţa), Ioana Voicilă Dobre (Bucureşti), Emanoil Toma (Ploiești), Lucia Silvia Podeanu (Novaci, Gorj), Mariana Vicky Vârtosu (Focşani), Florentina Danu (Braşov), Mihai Leonte (Moldova Nouă) şi multe alte noi apariţii editoriale!

Gheorghe A. Stroia
 
Membru corespondent ARA
 
Sr. Editor

MARIN MIHAI-„HAI, ROMANIA!”-BLOGUL ROMANILOR DE PRETUTINDENI(https://mihaimarin.wordpress.com)

************************INTERVIU********

CRISTIAN PETRU BALAN, DARUINDU-NE COMORI DE CULTURA SI ARTA

adina sas-simoniakInterviu realizat de scriitoarea si prezentatoarea tv ADINA SAS-SIMONIAK din Chicago,aparut in revista

www.orizontcrestin.com

Cristian Petru este fiul lui Tănase Bălan, profesor, şi al Margaretei Bălan, învăţătoare (născută Vasilescu). S-a născut la Sibiu la 27 iunie 1936, dar a trăit mai mult în Prahova (la Ploieşti şi Boldeşti-Scăieni). Este căsătorit cu Dorina (născută Chivulescu), cosmetician-esteticiană şi are două fiice, profesoare: Codrina, profesoară de limbile italiană-franceză, şi Ozana, directoarea „Muzeului apelor” din Chicago.
În 1954, a absolvit liceul „IL Caragiale” din Ploieşti, unde a fost coleg de clasă cu pictorul Vladimir Zamfirescu şi cu scriitorii Bujor Nedelcovici, Alexandru Sincu, Mihai Negulescu şi Corneliu Şerban.
A urmat Facultatea de Zootehnie din Bucureşti din 1956. Şi-a continuat studiile, absolvind Universitatea din Bucureşti, Facultatea de română-istorie (1964), precum şi Colegiul Harry S. Truman din Chicago (1989), cu bursă Pell Grant, pentru cursuri de artă.
În ţară, timp de 26 de ani, a fost profesor gradul I de limba română, limba latină şi istorie, la diferite şcoli generale şi licee din judeţul Prahova şi a fost directorul celei mai vechi şcoli din Ploieşti (Şcoala nr. 3).
În 1985 a emigrat politic cu familia în Austria, apoi în America, la Chicago. Aici a lucrat ca asistent la Colegiul Truman, apoi ca traducător pentru limbile franceză, spaniolă, portugheză, italiană şi rusă la două mari companii americane, succesiv. La Chicago a înfiinţat prima emisiune de televiziune în limba română şi a editat pentru Academia Româno-Americană de Ştiinţe şi Arte buletinele ARA.

https://i0.wp.com/www.armoniiculturale.ro/images/stories/CPBp2.jpg

A fost corespondent al Vocii Americii şi al Europei libere mai mulţi ani.(update de Marin MIHAI :In foto: Cristian Petru Balan,luand interviu M.S.Regele Mihai I al Romaniei ) Cristian Petru Bălan este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte, şi este consemnat în diferite cărţi şi dicţionare din SUA, Canada şi din ţară.
Şi multe altele s-ar putea spune despre Cristian Petru Bălan, dar îl lăsăm pe dânsul să răspundă întrebărilor noastre.

Adina: Când aţi debutat ca poet şi în ce revistă?

Pe când eram student, se auzea foarte des la radio un cântec al cărui refren suna cam aşa:  „Că nu e om să nu fi scris o poezie,/ Măcar odată, doar odată-n viaţa lui…”, iar Vasile Alecsandri afirma, în prefaţa culegerilor sale de poezii populare, că „Românul s-a născut poet”. Într-adevăr, conform cercetărilor unui Institut internaţional de folclor din Elveţia, s-a constatat că, în Europa, cel puţin, românii ocupă primul loc în diversitatea producţiilor folclorice, dintre care majoritatea sunt versuri. Au fost şi sunt atât de mulţi creatori de poezie, cei mai mulţi fiind anonimi, încât astăzi se spune în glumă că…”din doi români, trei sunt poeţi”. Dacă aşa stau lucrurile, din marele număr al anonimilor, am încercat să ies atunci când am debutat cu o poezie, „Început de primăvară”, în numărul din 2 aprilie 1956, al ziarului local ploieştean „Flamura Prahovei”. A fost foarte stranie senzaţia debutului. În ziua aceea mă simţeam altfel; eram fericit şi parcă mai puternic decât înainte. Vraja cuvântului tipărit îmi dădea curaj şi simţeam nişte fiori ameţitori… Astăzi a te exprima prin litere de tipar, prin ziare, prin reviste sau prin internet, a devenit ceva banal. Astăzi, la drept vorbind, mă impresionează mai mult scrisul de mână decât cel de tipar. Dar atunci aşa vedeam lucrurile. Şi toţi cei ca mine. Aveam 19 ani şi, spre bucuria mea, ziarul mi-a trimis prin poştă 80 de lei pentru acele versuri. Aceşti bani îi ţineam pe masă, lângă o carte cu poezii de Eminescu şi mă uitam cu drag la ei, fiind primul meu „salariu”.  Nu m-am atins deloc de aceşti bani cam vreo săptămână, timp în care am fost vizitat acasă de doi colegi de facultate. După ce aceştia şi-au încheiat vizita, când am vrut să-mi iau banii, i-ai de unde nu-i! Banii dispăruseră, fiind luaţi de unul din colegi. Aşa am ajuns la concluzia că, în afară de talentul poetic, unii români mai au şi alte talente…

Adina: Cu ce poeţi români aţi corespondat?

Nu mă pot lăuda că aş fi cunoscut un număr mare de celebrităţi din domeniul scrisului. Pe unii doar i-am văzut, fără să-i cunosc personal, pe alţii am avut norocul să-i cunosc mai îndeaproape. Fac parte din generaţia contemporană cu Blaga, Arghezi, Sadoveanu, George Călinescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru etc, însă i-am văzut de aproape pe Sadoveanu, pe Gala Galaction, pe Nichita, pe Eugen Barbu, pe Marin Preda, pe Victor Eftimiu, pe Perpessicius, pe Mihai Beniuc, pe Petre Ghelmez, pe Marin Sorescu şi pe mulţi alţii care nu sunt chiar stâlpii de bază ai literaturii contemporane. De la unii din aceştia am şi câteva autografe. Cu Nichita, Beniuc, Barbu, Preda, Ghelmez, Alexandru, Sorescu, am stat şi de vorbă. Pe marele critic Dumitru Panaitescu Perpessicius l-am cunoscut în localitatea Scăieni, de lângă Ploieşti, unde venise în vizită la nepoatele poetului Dimitrie Anghel care locuiau acolo. După terminarea unei slujbe la biserica locală, unde venise cu soţia şi fiul său, academicianul Perpessicius a venit la mine confundându-mă cu un tânăr diplomat român de la Ministerul de Externe. Aşa ne-am cunoscut; şi de atunci, după ce i-am arătat un roman, scris la 24 de ani, „Sânge spaniol”, împreună cu nişte versuri, pot spune că am rămas prieteni, deoarece m-a invitat acasă la dumnealui unde i-am pictat şi portretul pe care îl ţinea pe perete în birou. Astăzi casa i-a fost devastată şi s-a furat din ea tot ce era de preţ, încât nu s-a putut face acolo un muzeu care să îi poarte numele, după cum ar fi trebuit. Am corespondat însă cu dumnealui până în anul când a plecat dintre noi, apoi prietenia a continuat cu fiul scriitorului,  Dumitru Panaitescu Jr., profesor universitar la catedra de limbi romanice a Universităţii Bucureşti. Am mai corespondat cu Otilia Cazimir, fostă parteneră de viaţă a lui Gh. Topârceanu, cu regretatul romancier Ioan Dan, cu nepotul marelui Eminescu, colonelul Gh. Eminescu, de asemenea,  autor al unei excepţionale cărţi despre viaţa lui Napoleon şi cu încă alţi câţiva poeţi şi scriitori mai puţin cunoscuţi, printre care Principesa Ileana, cu care am discutat de câteva ori la telefon. Şi fiindcă veni vorba de Eminescu, ţin să vă anunţ că aici, în America, trăieşte … tânărul Mihai Eminescu, stră-strănepotul Luceafărului. Cu junele Mihai, de asemenea, port dese convorbiri telefonice.

Adina: Care sunt poeţii români care vă plac în mod deosebit?

Mi-ar fi plăcut să zic: toţi, fiindcă fiecare încearcă să fie original prin ceva, dar, ca scriitor, am preferinţele mele. Dintre clasici, desigur, primul este marele Eminescu, Poetul Unic, cum se spune. Urmează imediat Blaga, Goga, Arghezi, Bacovia, Macedonski, Minulescu, Topârceanu, Coşbuc, Şt. O. Iosif,  Vasile Voiculescu, I. Pillat, Philipide, M.R. Paraschivescu, Aron Cotrus, Radu Gyr, desigur, şi alţii. Dintre contemporani, Marin Sorescu, care mi-a oferit o carte de versuri,  Ioan Alexandru (care mi-a citit cu entuziasm una din cărţile mele),

nichita-stanescu-prietenul-lui-cristian-petru-balan Nichita Stănescu (pe care îl cunosc „de copil”, fiindcă era coleg cu mine la liceul Caragiale din Ploieşti, cu trei ani mai mare, şi eram aproape zinic la el în clasă, eu fiind prieten cu unul din colegii lui de bancă, Jean Popescu); Ştefan Baciu (care a binevoit să-mi trimită prin poştă, din Honolulu, Hawaii, o carte de-a lui). Desigur, nu pot sa îl omit pe Traian Dorz, cu vasta lui poezie creştină, aproape inimitabilă, care, de asemenea, mi-a trimis o vedere din Beiuş. Apoi îi adaug pe toţi ceilalţi care s-au impus de la finele secolului trecut până astăzi: Labiş, Blandiana, Adrian Păunescu (pe care l-am cunoscut personal astă vară),  Ileana Mălăncioiu, Doinaş, Dimov, Corneliu Şeban, Petre Ghelmez,

Foto in eclusivitate pentru Revista HAI,ROMANIA : SCRIITORII CRISTIAN PETRU BALAN (SUA ) si MIRCEA CARTARESCU

iar mai recent pe mult discutatul Mircea Cărtărescu, despre care se spune că va candida la Premiul Nobel pentru literatură. Îi citesc şi pe poeţii „teenagers”, foarte modernişti, pe revista electronică „Agonia”, unii de abia intraţi în adolescenţă. Sunt câteva mii, iar eu am selectat din ei pe cei mai bine prezentaţi, dar nu pot spune că stilul lor care frizează ermetismul, m-a copleşit şi că va revoluţiona limba română contemporană. Mulţi îi imită pe poeţii moderni din occident, uneori depăşindu-i prin elasticitatea şi tematica creaţiei. Cred, fireşte, că viitorul va alege din ei pe cel mai bun, dar şi că stilul lor la modă astăzi, nu se va opri aici.

Adina: Scrieţi o poezie profundă, dar nu ermetică. Când atât de mulţi poeţi se îndreaptă spre versul “alb” aţi rămas fidel mai mult tiparelor clasice. Care este viziunea dvs. despre poezie?

Nu ştiu cât de profundă este poezia mea. În cartea sa de „Istoria literaturii române de azi pe mâine”, a prof. univ. Marian Popa din Germania, autorul mă descrie ca pe un poet care încearcă să scrie în toate stilurile, bâjbâindu-le bine pe toate – şi se pare că are dreptate. În „Dicţionarul biografic al literaturii române” (vol.I) şi în „Dicţionarul scriitorilor români din Statele Unite şi Canada”, ambele dicţionare scrise de Prof. Univ. Aurel Sasu, precum şi în cartea criticului literar George Băjenaru, „Cititor în exilul creator”, apar ca un poet al spaţiului cosmic. Aş fi fost foarte curios ce ar fi scris despre mine un mare profesor şi critic literar, Ion Rotaru, în monumentala sa „Istoria literaturii române”, comparabilă cu istoria lui Călinescu. Nu figurez în această carte, deoarece regretatului profesor, care mă simpatiza şi m-a invitat la dânsul la masă, unde am discutat mult cu dumnealui, nu i-am arătat nici una din poeziile mele, deşi îi promisesem. Este vina mea. Mulţi tineri mă condamnă pentru faptul că am revenit la versurile scrise „în dulcele stil clasic”, cum ar zice Nichita şi că nu abordez o versificaţie modernă precum este la modă. Totuşi, deşi forma în care mă exprim, de exemplu, în sonete, este excesiv de clasică, figurile de stil de tip inedit cresc în progresie geometrică şi îi asigur pe toţi „teenagerii” că ei nu pot să imite stilul clasic, care este foarte pretenţios, după cum pictorii şi sculptorii moderni nu ar putea, niciunul, să picteze astăzi un tablou desăvârşit precum „Cina cea de taină” a lui Leonardo da Vinci sau să creeze o sculptură ca „Pieta” a lui Michelangelo. Asemenea opere de inspiraţie divină necesitau luni şi ani întregi de lucru, pe când, în arta modernă cubistă sau expresionistă, un tablou în stilul lui Braque, Kline, Guston, O’Keeffe, Francis, De Kooning – ca să dau doar câteva nume la întâmplare –  solicită doar câteva minute sau ore de lucru. Cam la fel stau lucrurile şi cu poezia modernă care, mai recent, s-a coborât până la „lirismul pornografic” cu termeni de sexualitate numiţi în cuvinte populare explicite,  pe şleau, cum face talentatul poet Emil Brumaru. Oare asemenea creaţii ne elevează cu ceva spiritul ? Probabil acesta să fie unul din motivele reale pentru care masele largi de cititori s-au îndepărtat de lecturarea poeziilor, cum se întampla cu 30-40 de ani în urmă (chiar circulă, recent, o vorba: „Poezia de asăzi este citită numai de poeţi, căci se citesc doar ei între ei”). Cred că există o criză a poeziei contemporane, chiar dacă mulţi se prefac că o înţeleg, ca să nu pară proşti în faţa altora. Este exact ca în povestea cu hainele împăratului. Vă mărturisesc că am încercat să scriu şi poezie ermetică şi mi-a reuşit. Ea mi-a fost lăudată, fiindcă pot fi un bun imitator, dar nu era nici originală şi nici nu îmi ieşea din inimă. În plus, după ce am aflat că spiritul satanic inspiră artele plastice moderne, muzica modernă şi literatura contemporană, în aceeaşi măsură, am început să cred şi eu că este un păcat să te laşi inspirat de aceste duhuri, de altfel, foarte darnice şi productive, în primul rând pentru cine le solicită direct sau indirect…

Adina: Vă rugăm să enumeraţi volumele de versuri publicate.

Atunci când dicţionarele de literatură apărute în ţară şi străinătate mă citează în primul rând ca prozator, ca romancier, trebuie să le dau dreptate. Din această cauză nu mă pot lăuda cu prea multe cărţi de poezie. În ordinea apariţiilor, am publicat următoarele titluri: „Amplificările tăcerii” (poeme, 1993), „Nestinsa lumină” (poeme religioase, 1993), „Visuri cosmice” (poeme cosmice, 1994), „Stindarde transparente” (poeme în vers liber, 2006). Am apărut şi într-un volum colectiv de versuri pentru copii, („Stropi de rouă”, 1987). Cu această ocazie, trebuie să menţionez şi o carte mai deosebită, de maxime şi cugetări, intitulată „Cioburi de cristal”. Cuprinde 4000 de maxime, începute la vârsta de 18 ani şi terminate în jurul vârstei de 40 de ani. Cartea are o prezentare scrisă de Acad. Dumitru Panaitescu-Perpessicius şi o prefaţă a criticului şi istoricului literar M.N. Rusu.

Adina: Aţi fost şi editor?

Da, am fost editorul unor lucrări importante ale Academiei de Arte şi Ştiinţe Română Americană (ARA) –  „Journal 21-22” (1996/07), „Journal 23-24” (1998-99), ediţii bilingve, română şi engleză, cu toate paginile dactilografiate de mine. De asemenea, am îngrijit şi editat o carte de poezii de Vasile Militaru, „Stropi de rouă”, în 1994. Am editat, de asemenea, câteva articole inedite din „Dicţionarul universal Wikipedia”, secţia romana: 1. Compozitorul Emil Vasilescu; 2. Corneliu Şerban (poet); 3. Mihai Nicolae (scriitor, romancier); 4. Dan Fornade (editor din Canada, scriitor); 5. Mariana Zavati Gardner (scriitoare româncă, poetă  din Marea Britanie); 6. George Băjenaru (critic literar, poet, publicist); 7. Radio Europa Liberă/Radio Liberty; 8. Fecioara de la Parepa (Maria Petre, vizionară creştin-ortodoxă); 9. Dumitru Buhai (poet); 10.Aurel Sasu (prof. univ., scriitor, editor lexicograf); 11. Am completat articolul despre oraşul Boldeşti-Scăieni, jud. Prahova; 12. Completare succintă la art. despre mareşalul Ion Antonescu; 13. La departamentul de limba suedeză, l-am introdus pe lingvistul suedez Alf Lombard, după câteva încercări respinse din cauza greşelilor de limbă suedeză (după care cineva de la secţia suedeză a completat articolul). În momentul de faţă continui colaborarea cu Wikipedia.

Adina: Aţi scris şi câteva romane interesante. Care sunt acestea şi ce teme aţi abordat ca romancier?

Încă din clasa a VII-a, influenţat de cărţile de aventuri geografice ale lui Jules Verne, am început să scriu un roman de călătorii fantastice, pe care l-am intitulat „În nordul Groenlandei”, dar nu am terminat decât capitolul întâi, deoarece tata, care era directorul unei şcoli, mi l-a luat spunându-mi că mai întâi trebuie să termin un liceu şi o facultate, ca să fiu în stare să scriu un roman adevărat. Nici după ce am terminat două facultăţi, nu l-am mai văzut. La 24 de ani am scris un alt roman – acesta terminat – „Sânge spaniol”, pe care l-am pitit de părinţi. Acad. Perpessicius l-a citit şi mi-a apreciat mult partea a doua a cărţii care dezbătea implicaţiile voluntarilor români în războiul civil din Spania, dar mi-a cerut să-i schimb prima parte, ceea ce n-am făcut şi l-am lăsat baltă. În anul 1986, după ce am ajuns în America, într-o singură lună, am scris, zi şi noapte, cele peste 400 de pagini ale romanului „Dincolo de curcubeu”,  publicat în SUA, un prim roman religios în limba română, care dezbătea convertirea la creştinism a trei tineri atei. Cartea a fost prezentată la radio „Vocea Americii” şi a fost bine primită de mai toţi cititorii creştini, dar criticată de câţiva cititori atei. O variantă a acestei lucrari, oarecum modificată, a apărut şi în ţară, la editura Eminescu, sub denumirea de  „Zborul destinului”. O mare căutare a avut romanul „Oaspeţii din Elizeu”, apărut în 1994, la aceeaşi editură. El s-a epuizat în numai câteva zile din librării. Cartea a apărut în colecţia „Fantasy” şi  speculează un subiect născut din experienţele transcendentale ale unui bătrân inginer care pretindea că putea să reîncarneze în „laboratorul” lui mari personalităţi istorice şi din lumea ştiinţei ori a marii arte (Mozart, Shakespeare, Napoleon, Beethoven, Leonardo da Vinci, Hitler, Stalin, Churchill, Roosevelt, Einstein, Eminescu ş.a.), punându-l pe fiecare să-şi povestească viaţa la persoana întâi. Personajul era real – o cunoştinţă de-a mea. În cele din urmă, când este arestat pentru asemenea experienţe stranii, inginerul mărturiseşte la anchetă că nu făcuse altceva decât să hipnotizeze pe cei de faţa şi să le creeze impresia falsă că acele celebrităţi „reînviate” nu fusese decât o experienţă de hipnoză regresivă perfectă şi, acuzat de escrocherie şi nebunie, experimentatorul este trimis la un ospiciu. „Oaspeţii din Elizeu” este un roman experimental plin de multe detalii captivante pentru curiozitatea cititorului.

Adina: Aţi publicat, de asemenea, „Viaţa lui Iisus”. Cum s-a născut această operă?

invierea1„Opera” este cam mult spus, însă este, de asemenea, o carte neobişnuită în felul ei. Există mii de biografii , cele mai multe, deosebit de interesante, despre viaţa Mântuitorului nostru şi a mai adăuga încă una în plus este ca şi cum aş turna o găleata cu apa într-un izvor. De aceea trebuia să nu merg pe o cale bătătorită şi am respectat întru totul ceea ce am adăugat ca subtitlu al acestei cărţi: „Viaţa lui Iisus (prezentată în secvenţe cronologice)”. Asta înseamnă că fiecare din activităţile desfăşurate de Mântuitor trebuia încadrată într-un timp paralel cu mediul în care se desfăşura ea, iar cronologia am considerat necesar să o pornesc chiar înainte de întruchiparea fizică a Fiului lui Dumnezeu care era preeminent din veşnicie, pornind (cu numărătoarea inversă) de la anii 48-47 î.d.H., apoi 46 până la 01, după care începe calendarul creştin cu anii crescând (d.Hr.). Astfel, începând cu anul 1, până în anul 33, când Iisus S-a înălţat la ceruri, am plasat evenimentele într-un cadru geografic şi istoric precis, arătând ce alte evenimente aveau loc în acei ani în întreaga lume – în Imperiul Roman, în Dacia, în China antică, în America precolumbiană etc. Fiecare din aceşti ani este defalcat pe secvenţe sezonale, pe anotimpuri. De ex.: Primăvara anului 29: Iisus şi ucenicii sunt implicaţi în probleme controversate cu conducătorii cultului iudaic tradiţionalist…etc; Vara anului 29: Mântuitorul şi cei 12 apostoli  călătoresc spre nord, prin Fenicia, spre regiunile Tirului şi Sidonului; Toamna anului 29: Iisus soseşte la Ierusalim în ziua sărbătoririi Tabernacolului etc. Iarna 29: Iisus şi apostolii călătoresc cu toţii prin Pereea… Aşa este urmarită, an cu an, activitatea mesianică, după care cartea trece, tot aşa, pe perioade sezonale, la Faptele apostolilor. În fond, întreaga biografie cristică este un rezumat foarte concentrat al Noului Testament plasat într-un context al istoriei universale şi folosind numeroase citate din Noul Testament. Cartea s-a născut din dragostea pentru Hristos. Altfel nu se putea naşte. Nu cred că aş fi putut scrie o asemenea lucrare fără a primi un imbold de sus; fără dragoste reală faţă de Mântuitorul nostru nu se poate scrie nimic util despre El! Pentru cei care nu au citit niciodată Biblia, îndeosebi Noul Testament, această lucrare biografica este un ghid extrem de explicit şi de folositor, o poartă de intrare în lumea credinţei. Cine a citit-o mi-a mulţumit iar printre cititorii ei au fost numeroşi preoţi, pastori, studenţi etc. Una din personalităţile de seamă care a citit-o a fost însuşi defunctul Patriarh al BOR, Teoctist, care, atunci când a primit-o din mâna mea, mi-a sugerat să o retipăresc la Editura Patriarhiei, ceea ce nu am făcut. Desigur, republicarea ei într-un tiraj mai mare cred că ar aduce un mai evident câştig în viaţa spirituală a multor oameni.

Adina: V-aţi apropiat cu succes şi de teatru. Aţi scris două piese de teatru: „Ispită şi virtute” şi „Neprihănitul Iov”. Aţi ales şi un subiect biblic, deci, şi nu unul simplu: suferinţa îndurată de Iov, un personaj biblic complex, aş putea spune. De ce?

În primul rând pentru că Iov reprezintă simbolul maximului de potenţial al suferinţei omeneşti care, în lipsa unei credinţe încăpăţânate în Dumnezeu, indiferent de cantitatea nenorocirilor abătute asupra omului, acesta s-ar autodistruge. Dar credinţa învinge şi Iov va fi supra-răsplătit… Cartea lui Iov este cea mai veche carte din Biblie şi, în ciuda caracterului ei atât de tragic, rămâne, totuşi, o carte a optimismului atoate biruitor. Subiectul este atât de tentant, încât totdeauna m-am întrebat cu mirare cum de marele Shakespeare nu l-a folosit în tragediile sale… Când m-am apucat să scriu piesa, am înţeles de ce nu a speculat acest subiect marele Will (care cunoştea bine Biblia, mai ales că el este cel care a corectat ediţia King James Version)… Motivul era faptul că această excelentă dramă umană are un caracter static: toate personajele nu acţionează, decât vorbesc – spun cuvinte minunate, dar stau şi vorbesc. Acţiunea este lipsită de dinamismul scenic. De aceea, capitolul acesta biblic nu i-a tentat pe regizorii de filme religioase, nici pe autorii dramatici, deşi au existat câteva încercări palide. Eu am profitat de acest lucru şi cred că am reuşit să-i imprim un anumit dinamism lucrării mele, unde pe scenă trebuie să apară Iov, soţia lui, prietenii lui, copiii lui, Dumnezeu, îngerii şi Lucifer. Arătând-o unor regizori, ei  mi-au spus că este foarte costisitor de a o pune în scenă, deoarece decorul iudaic e greu de procurat. Nu acelaşi lucru mi-a spus cunoscutul actor, maestrul  Hary Eliad, prietenul lui Toma Caragiu şi directorul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti (unde majoritatea actorilor sunt români) şi care mi-a promis că va încerca el acest lucru „imposibil”. Aşa că… drama lui Iov continuă şi sub această formă expectativală, rămânând în faza de stand-up… Şi pentru că tot veni vorba de lucrări dramatice, cred că , dintre ele, cea mai importantă rămâne, totuşi, scenariul meu de film „Geniu sublim” (Viaţa lui Mihai Eminescu), scris eminescupe când aveam 29-30 de ani. Lucrarea a fost achiziţionată oficial de Studiourile de film Buftea în 1967, primind pentru ea o sumă frumoasă de bani. Scenariul are peste 220 de personaje şi prezintă viaţa Luceafărului nostru, din copilărie până la plecarea lui în eternitate. Deşi semnasem un contract cu Cinematografia română, prin care se stipula ca nu am voie să-l public, am încălcat acest contract impus de legile comuniste, atunci când am emigrat în America, unde l-am publicat în 1996 la „Western Publishing, Chicago”. După câte ştiu, atunci era singurul scenariu de film Eminescu din ţară şi chiar se discuta serios despre transpunerea lui pe ecran. După ce am fugit ilegal din România, în 1985, pe când mă aflam în lagărul de emigranţi de la Treiskirchen, Austria, am auzit că nu se mai discută deloc despre vreun film Eminescu după scenariul meu. Nici până în ziua de astăzi nu am mai auzit pe cineva că ar vrea să se toarne în ţară o asemenea necesară peliculă. Banii merg însă pe telenovele comerciale despre viaţa ţiganilor care, cu cât sunt mai reuşite şi mai vândute în Europa, cu atât europenii ne confundă mai mult cu eroii unor asemenea telenovele şi de geaba ne rugăm de ei cu lacrimi în ochi să nu mai confunde pe rromi cu românii, căci le dăm, ca nişte inconştienţi, tot mai mult apă la moară în acest sens. Avem atâtea alte subiecte, cu adevărat de importanţă naţională de abordat!

Adina: Domnule Cristian, sunteţi şi autorul a două lucrări inedite: „Ghid de conversaţie român-latin” şi „Enciclopedia imnurilor de stat ale ţărilor lumii”. Ce doriţi să ne spuneţi despre aceste lucrări de rezonanţă?

Vreţi să vă dau un răspuns dezolant la această întrebare – sau chiar două răspunsuri – pentru că folosiţi cuvântul „lucrări de rezonanţă”?…  În contextul grijii actuale faţă de capitolul cultură, aflat în plin picaj, în ciuda eforturilor disperate ale unor entuziaşti promotori lipsiţi de fonduri, mulţi tineri din România postrevoluţionară, înţeleg prin „lucrări de rezonanţă” ultimele manele lansate de Adrian Copilul Minune şi de Nicu Salam… Pe cine mai interesează în biata noastră Românie un „Ghid de conversaţie român-latin”, chiar dacă este o premieră absolută în cultura românească? Însuşi vicepreşedinte Uniunii Scriitorilor din România, dl. prof. univ.  Horia Gârbea, într-un număr din revista literară „Luceafărul de dimineaţă”, după ce îmi laudă efortul de a scrie o asemenea carte interesantă, adaugă că este, probabil, inutilă, deoarece latina continuă sa fie o limbă moartă… Totuşi, cartea a fost lăudată de şefa catedrei de limba latină de la Universitatea Bucureşti. Tare mă tem că, în ciuda multor laude aduse celeilalte cărţi, „Enciclopedia imnurilor de stat ale ţărilor lumii”,  în care am tradus în româneşte imnurile naţionale ale tuturor ţărilor – o carte apărută într-o ediţie de lux, CONCERT - PHOENIX - ANIVERSARE 45 DE ANIînsoţită de un CD, prefaţată de maestrul Gheorghe Zamfir – tare mă tem, zic, că forţa uriaşă a tuturor imnurilor lumii, pe actualele plaiuri mioritice ar putea fi bruiată şi astupată de urletele văicăreţe ale manelelor gypsyene, care se aud pe toate străzile, prin toate restaurantele de cartier şi prin majoritatea maşinilor care trec pe lângă tine cu radioul dat la maximum – aşa, să se bucure tot românul sau să facă haz de necaz de tot ce se întâmplă în jurul lor. Ce ne mai trebuie să ştim imnurile lumii şi istoria lor dacă manelele au devenit „imnul” naţional al Românilor, impus de mafia perversă care ne ucide cultura?

Adina: Să trecem de la arta literelor la cea a imaginii. Sunteţi sculptor şi pictor, şi nu unul oarecare. Unde vă sunt expuse lucrările?

(cristian petru balan la chicago-finalizand doua sculpturi importante:MIHAI EMINESCU si VERONICA MICLE)

Pictura şi sculptura sunt pentru mine un hobby, o alternativă la lucrările literare. Le-am învăţat, să zic aşa, „după ureche”, iar când am urmat nişte cursuri de artă la un colegiu din Chicago, deja executasem câteva picturi şi sculpturi văzute de mii de oameni, majoritatea expuse în locuri publice. În oraşul Gloggnitz, din NiederOsterreich, Austria, am pictat două icoane mari pe zidul exterior al uneia din vilele compozitorului Gustav Mahler (astăzi muzeu). Icoanele reprezintă pe Mântuitorul nostru şi pe Fecioara Maria şi sunt dedicate eroilor austrieci căzuţi pentru patria lor în ambele războaie mondiale. În Gloggnitz, unde am locuit cca un an de zile,  s-a născut, Karl Renner, primul preşedine al Austriei. Pe faţada bibliotecii „Karl Renner” din oraş am pictat portretul preşedintelui. Lucrările mele au fost apreciate de localnici şi de televiziunea vieneză care le-a prezentat pe unul din canalele ei. Vă marturisesc că mi-e dor de picturile mele din Austria să le revăd… Ceva similar am pictat şi în România, în oraşul Boldeşti-Scăieni, din jud. Prahova, pe frontispiciul Casei locale de cultură „Mihai Eminescu”, unde am pictat cel mai mare portret al Luceafărului existent în ţară. Tot în acel oraş, cu toate străzile botezate de mine, postasem pe o coloană de 8 m statuia cu Lupoaiaca romană (Lupa capitolina, cu Romuls şi Remus),  la fel cu cele din Roma, Bucureşti, Cluj, Timişoara etc. Lupoaica, împreună cu un înger de 1,60 m, postat pe capela unui cimitir şi cu două busturi ale lui Teodor Diamant, mi-au fost distruse la cutremurul din 1977. Din fericire, o altă lucrare de-a mea, „Rupătorul de geam” din curtea fabricii de geamuri Scăieni, o statuie de otel, de 4,5 m înălţime, se mai păstrează încă, deşi, mi-a fost şters numele de pe soclu atunci când am emigrat ilegal din ţară în anul 1985. Tot pe capela cimitirului, aflată pe o stradă centrală, am pictat mai multe icoane mari, reprezentând pe Iisus, Fecioara Maria, Sf. Apostoli Petru şi Pavel, îngeri etc. Acasă am tablouri pictate cu soţia mea, Dorina, şi fetiţele noastre, Codrina şi Ozana; de asemenea un bust al regretatei mele mame. Amintesc aici că fără Dorina, care m-a ajutat enorm în activitatea mea de scriitor sau de  artist plastic, nu cred că aş fi putut realiza nimic. Fotografiile tuturor acestor lucrări sunt reproduse în monografia închinată de mine acestei aşezări prahovene. După cum vedeţi, predominante sunt icoanele religioase, dar în prezent am trecut la subiecte peisagistice, cum ar fi apusurile de soare.

Adina: Aţi călătorit mult. Ce locuri vizitate v-au rămas „pe retină” şi v-au impresionat în mod special?

Desigur, am călătorit prin mai multe ţări, dar nu prin atât de multe ca alţii. Despre unele din ele am scris o carte de călătorii pe care am intitulat-o „Vagabond pe mapamond”… Acolo am adunat impresiile mele inedite despre frumuseţea şi ciudăţenia unor locuri care vor rămâne de neuitat pentru mine. În mod deosebit m-au impresionat călătoriile făcute în Noua Zeelandă, Australia, China (Hong Kong, Macao), dar şi vizitarea locurilor sfinte din Israel. Nu am amintit în ea despre vizitele facute în Canada, Rusia, Polonia, Ungaria, Germania, Franţa, Bulgaria, Basarabia, Ucraina, Iugoslavia, Transnistria, Austria  sau  Grecia, nici despre vizitarea Bosniei-Herzegovinei, unde am fost la un celebru loc de pelerinaj pentru creştinii catolici, Medjugorje, dar am pomenit de aceste locuri în alte pagini. Neuitate vor rămâne frumuseţea peisajelor neozeelandeze, a marelui oraş Oackland sau a peisajelor australiene, a frumoaselor oraşe Sydney, de pe coasta de est australiană, cu zonele ei montane şi păduri de eucalipt, sau a frumosului oraş Adelaide, de pe coasta sudică, a Insulei Cangurilor spre care am călătorit cu vaporul. Nu mai puţin impresonantă este splendoarea ultra-modernului Hong Kong ori a fostei colonii portugheze Macao. Dar ştiţi care este cea mai frumoasă ţară vazută de mine? Îmi pare bine că aţi ghicit… Da, într-adevăr, este minunata şi eterna noastră Românie…

Adina: La ce lucraţi în prezent şi… când va vedea lumina tiparului această nouă lucrare?

După o pauză oarecum condamnabilă, mi-am reluat activitatea de poet care scrie în „dulcele stil clasic”, abordând, de data aceasta, forma fixă a bătrânelor sonete. În vara aceastui an cred că voi edita în ţară o carte de sonete intitulată „Eros-Sonetele”. Ea cuprinde cca 50 de sonete de dragoste. Sentimentul etern al iubirii este mai cantabil şi mai plin de romantism atunci când apare prezentat în sonete. După aceea, intenţionez să scriu o nouă carte de poezii, folosind tot o formă prozodică fixă, închinată Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Adina: Ce v-aţi propus să mai realizaţi în viitor?

Să-mi dublez numărul picturilor cu temă peisagistică spre a le prezenta într-o expoziţie şi să mă întorc la romane şi piese de teatru, genurile mele preferate.

Adina: Vă multumesc pentru acest interviu, şi Dumnezeu să vă ajute să realizaţi tot ce v-ati propus!

Şi eu vă mulţumesc şi apreciez sincer revista Dv. apărută în noul ei format electronic.

adina8Interviu realizat de Adina Sas-Simoniak -Chicago USA

www.orizontcrestin.org/ personal website

*************
APARITII 2010 LA EDITURA PREMIER:
-RAZBUNATORII-
un roman incendiar despre coruptia din Romania,semnat de scriitorul romano-american
CRISTIAN PETRU BALAN:

**********

CRISTIAN PETRU BĂLAN: „DINCOLO DE CURCUBEU“

recenzie de prof.univ. si poetul Dumitru Buhai(SUA)

“Solare, marmoreene arhipelaguri de cuvinte,
Cu trape glisante si canale interioare subterane
Sacrele sărbători ale Poeziei se nasc primordiale
Din marea orchestră a naturii…”
Am luat versurile de mai sus – ca motto – din volumul de poezii “Stindarde transparente”, scris de Cristian Petru Bălan. Mi se pare fericită îngemănarea cuvintelor potrivite în prezentarea unui scriitor, intrat de curând în familia septuagenarilor, care-si dă rodul însutit, la timp potrivit, adunând semintele gândurilor, a aspiratiilor, a experientelor, a căutărilor de o viată, în opere literare valoroase.
Am în fata mea patru cărti, scrise de Cristian Bălan: romanele “Dincolo de curcubeu”, “Oaspetii din Elizeu”, volumul de poezii “Stindarde transparente” si volumul intitulat “Teatru. Ispită si virtute (Una storia veneziana) si Neprihănitul Iov”. Fiecare dintre aceste cărti merită să fie citite si analizate cu atentie, pentru a te îmbogăti sufleteste si a descifra continutul, ideile si valoarea estetică a lor.
Am ales dintre aceste cărti să mă opresc si să mă refer mai detailat la romanul “Dincolo de curcubeu” (subintitulat „Un roman al convertirii la credintă„), dorind nu doar să reliefez meritele literare ale multitalentatului scriitor, pictor si sculptor Cristian Petru Bălan, dar as dori să încurajez citirea acestei opere literare valoroase de românii aflati în diaspora sau în România. Si nu doar citirea acestui roman, ci si a tot ce a scris acest iubitor al scrisului.
As dori ca românii – si cei aflati pribegi departe de tară – să-i iubească, să-i pretuiască si să citească poeziile si proza – mai ales cea cu un continut moral si crestin – scrisă si pentru sufletele lor de realizatorii de comori literare! Ar fi – si-am trăi – o nouă primăvară!…
Desi cunosteam, încă din manuscris, tematica acestei cărtii scrise de Cristian Petru Bălan, citind-o pe viu, în forma finită, într-o editie de exceptie, m-am trezit în fata unui roman deosebit de interesant, scris într-o limbă românească curată si proaspătă ce merge la inima românului din tară, si a noastră, a acelora ce ne aflăm printre străini.
Dincolo de curcubeu” este un roman inedit prin tematică si stil, cât si prin esenta crestină ce este subliniată de ideea principală a cărtii reliefată si în subtitlul sugestiv al romanului: “Un roman al convertirii la credintă”.
Subiectul cărtii este prezentat într-o formă atrăgătoare, tinându-l pe cititor în tensiunea necesară curiozitătii si întelegerii sensului logic al actiunilor paralele si al trăirilor spirituale atât de importante pentru acceptarea unor evenimente ce tin de domeniul irealului, cât si a unor actiuni deosebite din descrierea stărilor sufletesti si trăirile ce duc la schimbări radicale în viata si în sufletele personajelor principale.
Profesorul de biologie Mihai Doran este în căutarea adevărurilor absolute, prin experimentarea si trăirea practică. Ca să treacă de treapta necredintei si a îndoielilor, acesta are nevoie de o intervenetie supranaturală, în momentul disperat al pericolului de moarte, când la rugăciunea lui către Dumnezeu, în disperarea momentului, de “dincolo de Curcubeu” apare un Om cu chip frumos, cu coroana de spini pe cap, cu fata si mâinile tot de lumină…”. După atâtea căutări obositoare si dureroase, cu sacrificii inutile, prin credinta exprimată în rugăciune sinceră, Mihai găseste sensul fericirii prin întâlnirea cu Lumina din Lumină si cu Adevărul, si Calea care este Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Cristos.
Acelasi mesaj si idee artistică o poartă si inginerul Vernescu sau Veronica Marcu, ori celelalte personaje, în a căror suflete au înflorit mugurii credintei mai devreme, si sunt prezenti ca martori ai adevărurilor sfinte.
Subiectul romanului descrie schimbări în sufletrul si modul de viată al acestor personaje si a altora ce au tangentă cu credinciosi, în momente decisive din viata lor. Îmi place deosebit de mult descrierea transformărilor treptate în tesătura sufletească a eroilor cărtii si – mai ales – în viata lui inginerului Vernescu si a profesorului Mihai Doran. Inimi de piatră, alterate de o filozofie a necredintei, treptat, primesc căldura dragostei divine prin intermediul unor oameni dedicati viziunii spirituale ce-i leagă de Dumnezeu, prin Cuvântul sfânt al Bibliei.
În ce priveste subtitlul sugestiv “Un roman al convertirii la credintă”, subliniez originalitatea si întelegerea de care dă dovadă scriitorul care a trăit el însusi aceste momente de complexă transformare spirituală, căci convertirea este gingasă ca o floare ce apare după gerul iernii; si timidă, la aparitia razelor de soare ce o încălzesc, ca să-si arate frumusetea în dezvoltarea bobocilor ce asteaptă să-si etaleze culorile si să transmită în jur mirosul parfumat si încrederea în puterea vietii. Bobocul nu se transformă în floare decât la momentul potrivit si după un proces complex. Asa si sufletul omului nu se poate schimba decât prin experiente trăite personal si prin interventia miraculoasă a Duhului Sfânt în viata oamenilor.
Miracolul credintei este prezentat ca o mirabilă sământă ce a dat rod în oameni – o vreme debusolati nu de viata petrecută într-un orfelinat, cum sugerează autorul, ci de tesătura sufletească cu care te-ai născut, fie într-o casă de oameni bogati, având cui să-i spui mamă si tată, sau bunic si bunică, sau într-o casă săracă, cu părinti bolnavi sau răi, a căror viată te otrăveste, ori să pierzi părintii si să rămâi orfan la vârsta cea mai fragedă, precum Florin Vernescu. Mântuitorul Iisus a venit în lumea noastră pentru toti oamenii, ca nimeni să nu se simtă orfan, ci toti crestinii adevărati să ne simtim parte din familia sfântă a lui Dumnezeu.
Scena familiei lui Dumnezeu este descrisă în romanul “Dincolo de curcubeu”, când autorul surprinde o întrunire de închinare în biserica comunitătii crestine din Râu de Mori, unde este prezent, ca oaspete venit din Beius, cunoscutul poet crestin ortodox Traian Dorz. Atmosfera descrisă si cuvintele transmise încălzesc inimile si dau sens adevărului despre familia lui Dumnezeu. Aici îsi descoperă adevăratul lui suflet si Florin Vernescu, ce se simte întregit prin acceptarea sa în grupul acesta de sfinti.
M-a impresionat în mod deosebit filonul spiritual al cărtii, care subliniază importanta smereniei în viata credinciosului si împărtăsirea vietii de piozitate între cei din familia lui Dumnezeu. Nu contează cultul a cărui statut sau reguli esti tentat să le urmezi, ci frătia în credinta în Dumnezeu: Salvator al sufletelor noastre, care a murit pentru păcatele noastre, ca cei ce cred în El să fie mântuiti si să aibă viată vesnică. El ne-a arătat adevăratul sens al vietii, siguranta si credinta, prin care putem deveni oameni ai lui Dumnezeu.
Esenta crestinismului si a unitătii de credintă este redată în roman, prin versurile inedite ale poetului credincios si propovăduitorul Cuvântului lui Dumnezeu, Traian Dorz, din poezia “Nu poti a te-nălta…”, pe care o transcriu mai jos, din cartea lui Balan, pentru ca toti cititorii să guste mesajul ei, ca un îndemn la o viată crestină altruistă, curată si sfântă.
„Nu poti a te-nălta mai tare, mai luminos si mai curat,
decât atunci când după tine înalti pe cel ne-ajutorat,
dar nici mai josnic niciodată nu poti să fii si mai misel,
decât când înjosesti pe altul, ca tu să te ridici pe el.
Nu poti a fi mai frumos ca-n clipa când te despoi mărinimos
si-ti dai podoaba ta altuia, s-apară dânsul mai frumos;
dar nici urât si mai netrebnic nu esti ca-n clipa când dezbraci
de meritele lui pe altul, ca tu mai mândru să te faci.
Nu poti mai bun fi niciodată decât când te smeresti jertfind,
să poată darul să-ti primească, neumilit, cel suferind;
dar nici mai rău nu esti ca-n vremea când te mândresti c-ai umilit,
făcând pe cel silit să-ti ceară, de două ori nenorocit.
Nu poti fi mai bogat vreodată ca-n clipa când stii să desfaci
în taina inimii si mâna spre-a ferici pe cei săraci,
dar nici mai vrednic de osândă nu poti să fii; si nici mai rău,
decât atunci când, spre-al tău bine, nefericesti pe-un frate-al tău…”.

Romanul “Dincolo de curcubeu” este o carte deosebită pentru întelegerea credintei crestine si unul dintre cele mai mai bune romane în limba română, scris în afara granitelor României. Cred că este prima carte în care se descrie complexitatea procesului transformării unor oameni din atei înrăiti în credinciosi, în sufletele cărora se văd roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea.
Cu bisturiul unui psiholog, scriitorul descrie evolutia transformărilor sufletesti ale unor atei schimbati în “oameni ai lui Dumnezeu”. Inginerul Florin Vernescu, un ateu dur si ambitios, este atins de Duhul lui Dumnezeu si transformat într-un “om nou”. Viata lui se schimbă, iar în sufletul lui înfloreste dragostea pentru Dumnezeu, iar sentimentele de iubire pentru Veronica Marcu, o tânără credincioasă, îi întregesc viata, într-un cămin binecuvântat. Profesorul de stiinte naturale Mihai Doran, si el un ateu convins, desi era fiu de preot, are nevoie de experiente de viată neobisnuite, care-l fac să devină un om al credintei. Îsi părăseste postul de profesor si se retrage într-o pădure, în care pomii “cu frunzele, un ocean de smaralde fosforescente, parcă ar avea fiecare picături de soare topit înlăuntrul lor”. Se refugiază în pădure, ca să cugete la problemele vietii. Schimbările din viata si sufletul său si le notează în “Jurnalul de pădure”, unde însemnările sunt – de fapt – expunerea unor maxime si doctrine crestine originale, din care redau câteva din concluziile la care a ajuns acest suflet nelinistit, dar care si-a găsit pacea si linistea în credinta crestină: “Iisus este podoaba cea mai de pret a universului si a pământului, fără de care cosmosul si pământul nu numai că ar fi pustii, dar nici n-ar fi putut exista o clipă… Viata crestină închinată lui Iisus înseamnă curătenie morală, inteligentă, civilizatie, satisfactie, bunătate, fericire, meditatie înaltă, răgaz, artă, plăcere – pe scurt o viată perfectă.” (pag. 368). “Crestinul adevărat trebuie să se străduiască a deveni luneta de cristal prin care ceilalti să vadă frumusetile lumii ceresti si adevărurile lumii pământesti.” (pag. 374).
Dincolo de curcubeu” este o carte complexă, scrisă în planuri paralele, în care realul si fantezia se împletesc, istoricul si imaginatia se îmbrătisează, frumosul si urâtul se cern, cum grâul se separă de neghină, în care politica si stiinta se ciocnesc, iar dragostea produce minuni, chiar si în sufletele reci, ca de gheată, ce-s topite de flacăra intensivă a unor sentimente filtrate prin învătăturile biblice.
Cartea scriitorului Cristian Petru Bălan este un roman inedit de dragoste curată si pură,  care duce la crearea unei familii binecuvantate, ce are la baza ei învătăturile sfinte ale Bibliei despre căsnicie.
Recomand cu căldură tuturor cititorilor de limba română să citească acest roman, scris frumos, într-o limbă cursivă si clară, prin care se seamănă mirabila sământă a credintei în Dumnezeu, prin personaje si actiuni bine descrise si prin cuvinte alese cu gingasă grijă, în propozitii si fraze ce sunt ca niste trepte ce îl ajută să urce spre muntele regăsirii cu spiritul credintei, care triumfă doar în inimile atinse de puterea Cuvântului lui Dumnezeu si de Duhul Sfânt.

DUMITRU BUHAI

*****
Cristian Petru BALAN-Portret de fata (pictura in ulei ):

Fotografie: În sfârşit, Victorie ! Cu două săptămâni în urmă, anunţasem vestea deosebit de neplăcută pentru mine, prin care spuneam că bustul pilotului-erou american Edward Butch O'Hare (1905-1944) pe care abia îl terminasem, a fost dat jos de pisicuţa mea Nubişoara, o fiinţă foarte curioasă, care s-a urcat pe masa trepied unde se afla lucrarea şi sculptura s-a prăbuşit la podea unde s-a făcut ţăndări. Aproape că m-am îmbolnăvit de această stupidă surpriză. După două zile mi-am mai revenit şi am luat totul de la început, iar alaltăieri am terminat bustul O'Hare nr. 2, pe care l-am turnat în ghips. Dar cine este acel pilot şi de ce am decis să-i fac portretul?

update 28 aprilie 2014 .Artistul plastic CRISTIAN PETRU BALAN din SUA a finalizat  bustul(al doilea) pilotului-erou national american Edward Butch O’Hare (1913-1944) ,va fi expus la muzeul uriaşului aeroport O’Hare din Chicago-SUA

10 gânduri despre „CRISTIAN PETRU BALAN

  1. Pingback: ORIZONT CRESTIN ,WEBSITE-UL SCRIITOAREI ADINA SAS- SIMONIAK DIN CHICAGO « Mihaimarin’s Blog

  2. Pingback: CRISTIAN PETRU BALAN (SUA):Rugăciune pentru ţara îndurerată « "HAI, ROMANIA ! "-BLOGUL ROMANILOR DE PRETUTINDENI

  3. Pingback: *ADINA SAS-SIMONIAK-Noi informatii pe www.orizontcrestin.org din CHICAGO « "HAI, ROMANIA ! "-BLOGUL ROMANILOR DE PRETUTINDENI

  4. Pingback: MIHAI EMINESCU-”IMN RELIGIOS” « "HAI, ROMANIA ! "-BLOGUL ROMANILOR DE PRETUTINDENI

  5. Pingback: MIHAI EMINESCU-” IMN RELIGIOS “ « "HAI, ROMANIA ! "-BLOGUL ROMANILOR DE PRETUTINDENI

  6. Felicitari pentru articole si blog!

    Felicitari!

    EMINESCU SECRETUL POLITIC

    ECONOMISTUL MIHAI EMINESCU

    Aceste carti sint publicate cu CopyLIBER (au copierea, traducerea, difuzarea neingradite si gratuite).

    Daca aveti html-ul dezactivat: cu PASTE asezati link-ul in browser si, apoi, apasati ENTER.

    Apreciază

  7. MI-E TEAMĂ

    Mi-e teamă de semeni,
    De prezent,de trecut,
    De mame cu gemeni,
    De infinit şi de absolut,
    De clipă,de azur,de senin,
    De vreme fug şi de anotimpuri,
    Mi-e teamă de mult,de puţin,
    De calculatorul cu linkuri,
    Mi-e groază de lin,
    De păreri,de idei mă feresc,
    De oameni banali,
    De tot ce-i străin,
    De tot ce este
    Doamne omenesc,
    Mi-e teamă de vise,de fapte,
    De cifra trei şi de cifra şapte,
    Mă sperie umbra şi gerul,
    Compasul,rigla,echerul,
    Mi-e teamă de gând şi de fraze,
    Fug de idei şi de raze,
    Mă-ndoiesc de fix,
    De câtul cu rest,
    De teluric mi-e teamă,
    De secretul celest,
    De licoare mi-e teamă,
    De nor,de taifun,
    Mi-e teamă Doamne.
    Sunt Poporul Român.

    Apreciază

  8. Stimate domnule Cristian Petru BĂLAN,
    Vă mulţumesc pentru tot ce faceţi pentru cultura şi artele româneşti, vă mulţumesc pentru poeziile care ne exprimă pe noi ca popor şi aveţi de azi un prieten nou şi nevăzut, dar mereu cu gândul aproape.
    Cu preţuire, Emil DRUNCEA

    Apreciază

    • Stimate Domnule Emil Druncea,

      Cu multă părere de rău, abia astăzi vă răspund aprecierilor Dv., pentru motivul ca doar acum (6 oct. 2013) le-am descoperit. Sunt cuvinte calde care m-au impresionat și m-au încurajat să-mi continui activitatea. De aceea, vă mulțumesc din suflet.Dv. și excelentei reivste-blog ”Hai, România!”, editată de un mare român. Dacă doriți, vă pot răspunde și pe adresa mea de e-mail: cristianbalan1@yahoo.com.
      Vă trimit dragi salutări din America și vă doresc multă sănătate!

      Cristian Petru Bălan

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s