Cea mai buna editorialista din diaspora romaneasca se destainuie.MARIA DIANA POPESCU (Germania) : ´´N-am să mă mişc din turnul de veghe al patriei mele !´´


BREAKING NEWS.

TRAIAN BASESCU PARTICIPA LA CONGRESUL PPE DIN SPANIA SI SE INTALNESTE  LA MADRID (COSLADA) CU REPREZENTANTII COMUNITATII ROMANESTI
21 oct.2015/.Fostul preşedinte Traian Basescu a sosit  la Madrid pentru a participa  in calitate de  invitat special al Președintelui PPE, Joseph Daul, la Congresul Popularilor Europeni.
Traian Basescu, inscris pe 9 octombrie 2015 in  Partidul Miscarea Populara , se va intalni cu reprezentantii romanilor din Spania, astazi, 21 octombrie 2015, ora 19.30, in incinta hotelului NH din localitatea Coslada, Comunitatea Madrid- Avenida de la Constitucion, 75, 28820. (MARIN MIHAI,Spania)

MARIA DIANA POPESCU-cel mai bun editorialist

MARIA DIANA POPESCU (Germania) : ´´N-am să mă mişc din turnul de veghe al patriei mele !´´

 -Interviu realizat de col (r) dr. Ion Petrescu

-Maria Diana Popescu – eseist, critic, poet, jurnalist, redactor sef-adjunct – revista „Agero”- Stuttgart


Col (r) Dr. Ion Petrescu: Cum se văd din Germania îndoielile românilor? Ce percepţie – alta decât acelea cunoscute acasă, rod al poziţiilor politice şi campaniilor de presă, cu ţinte clare – există la cineva care aparţine, prin naştere, spirit şi speranţe, naţiunii române, dar trăieşte în centrul Europei? Răspunsuri multiple, într-un interviu ce dezvăluie o personalitate puternică. Cu dragoste de ţară. Maria Diana Popescu este o conaţională care mi-a atras atenţia prin comentariile acide, dar inteligent argumentate, publicate în format electronic, cu impact în ziarele online. Întrebările mele au primit răspunsuri marcate şi de afirmaţii la care nu subscriu, precum aceea vizând şansele reunificării celor două state româneşti. Nu am cenzurat nici opiniile sale mai dure, pentru simplul motiv că este bine să cunoaştem şi puncte de vedere care ies din tiparul gândirii mediatizate, cu obstinaţie, pe diferite canale media, din raţiuni lesne de înţeles. Am respectat şi ortografia pe care Maria Diana Popescu o promovează în editorialele şi cronicile sale. Ea fiind o româncă care ştie exact în cine crede, de ce şi cu ce ochean percepe viitorul naţiunii din care face parte. Ca o luptătoare.

I.P.: Ce caută o fiinţă europeană, de sorginte română, la Stuttgart, în Germania, unde pare izolată într-un turn de fildeş, din care răzbat – spre lumea limbii natale – poeme, dialoguri mai puţin previzibile şi irizări mai degrabă specifice unei existenţe tipice altei planete, aceea intangibilă, luminoasă, fascinantă, din sufletul fiecărui pământean?

Maria Diana Popescu: Tot scotocind după date imediate ale conştiinţei europene, m-am oprit la Agero, Stuttgart, ca într-o librărie uriaşă, ca să pot gusta din lăuntru şi din afară reţeta provocării. Oricît de impersonal, oricît de mecanic ar fi jocul din turnul de fildeş, încerc să-l investesc cu virtuţi pe care însăşi definiţia lui le exclude: conversia conştiinţei în agent universal, putere morală responsabilă de circulaţia „nodurilor şi semnelor” în lume şi de întorsătura ce o vor lua. E o nebunie să-şi închipuie cineva că adevărul stă în alegere, iar funcţionarii europeni sînt nişte automate care excită continentul cu lozinci din Pascal. Din turn pot coborî nevăzută în vîltoare, pot răsfoi almintere „conştiinţa” întrebuinţată de unele civilizaţii europene, ca felinar de luminat gunoiul, pot privi mai bine bordelul de la etajele superioare ale Curţii şi şerpii unor specii străine, care îşi pun puii verzi între frunze şi nu mai privesc înapoi, cînd pomii româneşti scapă din ramuri fructele pe pămînt şi niciunul nu se apleacă să le ridice. Şi-atunci? Nu e o greşeală să crezi că diavolii din turn sînt ateişti! Ei cred în existenţa lui Dumnezeu, dar luptă împotriva Lui. Să mă fi rătăcit unde nu trebuia? Dar, oare Platon nu era un sculptor rătăcit în filosofie? Bine ar fi dacă spaima nu i-ar reduce pe compatrioţi la anonimat, arătîndu-le neputinţa. Iată de ce nu mă amăgesc cu iluzia că Germania ar aparţine, neimplicat, neştiutor, „altei planete”. Ei au un Goethe, noi, cu nimic mai prejos, avem un Luceafăr Eminescu, şi tot ce-i românesc nu piere!. Moscopol spunea asta. Chiar dacă duhul anarhic al puterilor occidentale simte plăcerea să cojească din temelii fiinţa noastră naţională, va veni vremea cînd îşi vor netezi ruinele, iar bogăţiile statelor de sub scara uniunii nu vor mai fi vărsate automat în vasele danaidelor. Cum să nu mă mînii? Ştefan cel Mare a făcut din creştinism forţa morală a Moldovei, Bălcescu a dat cea mai sănătoasă concepţie politico-creştină, astfel ca noi, contemporanii, să nu acceptăm ideea că domnul lumii e dracul şi nu Dumnezeu.

I.P.: Revista Agero este un meteorit publicistic, un website cu un public ţintă clar, sau un suport electronic pentru stări de spirit destinate celor ce preţuiesc demnitatea necesară comunităţii românilor?

MDP: Revista de cultură şi atitudine a românilor din afara graniţelor, una dintre cele mai vechi publicaţii de gen, ale cărei baze au fost puse de cunoscutul eseist şi poet Lucian Hetco, „Românul planetar”, cum i se mai spune. Agero este o atmosferă culturală de lung metraj, o lume de relaţii spirituale asemănătoare cu lumea Neranţulei lui Panait Istrati. Într-o vreme a atrocităţilor şi a indiferenţei, Agero comunică prin vocea credinţei în spaţiul românesc potenţator, în matricea sa culturală. Mizînd pe dezgheţ şi deschidere, spre zone ale adevărului, păstrînd românismul cu valorile sale în imediata apropiere, Agero este punte spirituală între românii de pe meridiane. Importantă sursă de documentare şi de informare asupra realităţilor. Aşa cum Florenţa perioadei Medici a rămas în istorie, prin Academia oamenilor de erudiţie şi de talent, sper ca fenomenul Agero să-şi primească revanşa nemuririi. Vremea trece, cultura neamului rămîne, traiectoria revistei nu poate fi asemuită cu cea a meteoriţilor care se mistuie în hăuri.

I.P.: Aţi fi putut să nu mai priviţi spre ţară, să nu mai scrieţi pentru conaţionali, să ignoraţi o situaţie post-decembristă cu evoluţiile cunoscute. De o vreme vă citesc cursivele, editorialele, filipicele. Şi mă întreb de unde, totuşi, atâta cunoaştere, la nivel de detaliu, a unor împiedicări oficiale şi spaime individuale, de acasă?

MDP: Îndrăgostită de ţară în sensul situării naţionale, în cel al întoarcerii la închiderea de acasă, care trebuie deschisă, nu pot fi parte a unui joc de raportări pur ideologice. Există Patrie, trebuie să existe acel patriotism care să depăşească linia manifestă a ideologiilor stînjenitoare şi nefaste. Din interior, patriotismul se arată nu ca o structură de elemente interacţionînd dinamic, ci ca o fiinţă slăbită, luptîndu-se cu sine pentru sufixul din coadă. Teritoriul patriotismului, defrişat după lovitura de stat din 1989, a fost cultivat cu exerciţii de teorie, pretext al predicării unei „morale” străine rădăcinilor româneşti. Astăzi, cînd informaţia circulă cu viteza gîndului e uşor de alcătuit, fie şi de pe un versant, o imagine holografică la nivel de detaliu. O simplă privire aruncată asupra istoriei naţionale şi vom vedea pe fondul Patriotismului un imens tablou de fapte, de trepte şi schimbări, majoritatea avînd drept scop realizarea unor ţeluri sau idealuri spirituale înalte. Tenebrele colonialismului modern şi aşa-zisa unitate europeană folosesc istoria noastră drept un obiect, în jurul căruia se ţes comploturi şi fantezii distructive. României i s-a dat brînci în fresca cuceritorilor şi vînătorilor de resurse. Pe celălalt versant, în contextul integrator, ignorarea clivajelor care ţin de unitatea naţională în favoarea unor pacte maculate, înfăptuite prin complicitatea guvernelor postdecembriste, au impus o nouă versiune de patriotism: patriotismul ca servitute. Iar o patrie în sclavie nu mai are un destin propriu. Cu atît mai mult cu cît niciun Manole de la cîrmă nu mai e dispus să-şi îngroape în var şi piatră femeia, Patriotismul stăruie cu nevinovăţie pe contrasensul bulevardului capitalist, aşa cum a scăpat din flăcările loviturii de stat din decembrie 1989, cu răni şi arsuri ce par să nu se mai vindece. Dacă aş fi ministru al educaţiei, atunci aş crea de îndată o catedră de patriotism şi una de unitate naţională. Puterea şi opoziţia nu fac altecav decît să se toarne, să fure şi să se înghiontească de atîţia ani.

Maria-Diana-Popescu_-_Dati-mi-tara-inapoi

I.P.: Care sunt, din perspectiva dumneavoastră publicistică, simptomele negative la nivelul clasei politice din România? Ce o diferenţiază pe aceasta de politicienii germani?

M.D.P.: De pe „Goagăl”, de la televizor sau de la „succesurile” din Parlamentul European, românul a învăţat pe de rost simptomele şi bolile activistului capitalist autohton: autism, sfertodoctism, corupţie, imoralitate, parvenitism, paranoia individuală sau de grup. Politicianul nostru e plin de gargară, însurat de mai multe ori, avar, posesiv, incult, vînzător de gogoşi, ateu, plictisit de viaţa de cuplu sau divorţat, membru al unui clan mafiot, cu ogoare, tractoare, masterate, ferme, puşti, pistoale, doctorate, păduri, ambarcaţiuni de lux, conturi, domenii de vînătoare. Unii nici nu ştiu cine sînt. Fac traseul cu sîrg, de la un partid la altul, din opoziţie la putere şi invers. Vrăbiile la mălai trag. Culmea, nu fac niciodată gripă aviară. Vînătorii îşi pun singuri vrăbiile pe gard şi, ce noroc!, tot ei le împuşcă. Probabil şi după ce vor muri exemplarele vor bîntui Parlamentul României şi vor apărea în fiecare zi la televizor. Pe cît de întunecaţi la minte şi vînzători de neam se arată, pe atît mă simt mai neputincioasă în simplitatea protestului meu! Marea dramă a României este că alegerile rotesc băieţii „deştepţi” între ei. Purtătorii de mandate au făcut din Ţara mea ceea ce li s-a cerut: o colonie cu oameni nefericiţi. Corupţia fără sfîrşit, distrugerea economiei, siguranţei sociale, învăţămîntului, sănătăţii, lipsa veniturilor sigure, discriminarea cetăţenilor fără venit, jaful constant asupra pensiilor şi salariilor, asupra istoriei, culturii şi tradiţiei strămoşeşti, manipularea prin intermediul mass-media, sînt grave atentate la fiinţa neamului românesc. Înclinaţi spre imagine, Putere şi „comunicare” – poate pentru a arăta că au învăţat ceva din istoria lor, politicienii germani par a fi plămădiţi la şcoala politică a superficialităţii. Însă nu trebuie să ignorăm faptul că Germania a renăscut din propria-i cenuşă, din ruinele celei mai teribile conflagraţii a omenirii. Sigur, nu de la sine, ci prin efortul poporului german conjugat cu sprijinul Unchiului Sam, pentru a face în ciudă Kremlinului. Astăzi, cea mai mare economie a zonei euro şi una dintre ţările cu cele mai stabile finanţe, arată cu degetul, dispune, trage de urechi. Fiind o puternică locomotivă europeană, care îşi adaugă periodic cîte un vagon cu marfă, apărarea intereselor naţionale e o temă majoră pe agenda lor politică. Şi totuşi, din iubirea Germaniei pentru Europa, criza prin care trece uniunea monetară s-a prelungit nepermis de mult.

I.P.: Cum vă raportaţi la cel de-Al Doilea Stat Românesc, republica inventată de sovietici, între Prut şi Nistru? Dacă aţi fi numită în fruntea unui minister al reunificării, precum există o instituţie de acest gen, în Coreea de Sud, ce proiecte, planuri, intenţii aţi promova?

MDP: Istoria celor două state româneşti şi a celor două state germane trebuie privită diferenţiat. Cum diferenţiate au fost şi raporturile dintre fiecare „pereche”. Perioadele de separare au fost şi sînt de asemene diferite, la fel ca şi conjuncturile ce au generat separările. Dacă R.D.G. a fost secţionată de la Heimat cîteva decenii, ruptura celor două state româneşti durează de două secole, timp în care structura populaţiei a suferit metamorfoze deloc de neglijat. Primul rapt teritorial rusesc, cel din 1812, apoi Pactul Hitler-Stalin şi urmarea diabolică, ultimatumul sovietic din 26-28 iunie 1940, catastrofa de la 23 august 1944, care a favorizat, fără echivoc, ocuparea Ţării, dar şi apăsarea cizmei sovietice vreme de decenii, au culminat cu inabilitatea marionetelor instalate la putere în România, atît după război, cît şi după 1989. Ce poate oferi, acum, Bucureştiul României Mici de dincolo de Prut şi românilor de acolo? Şi apoi, clasa politică românească, preocupată de aderare, pardon de supunere la organizaţii politice euro-atlantice a abandonat orice preocupare serioasă, în ceea ce priveşte interesul naţional şi reunificarea. Ipotetic, dacă mi s-ar încredinţa conducerea unei instituţii al cărui scop ar fi ştergerea graniţei artificiale, aşternută pe hartă, cu creionul de tîmplărie de către Molotov, aş iniţia un referendum în „cele două Românii”, din stînga şi din dreapta Prutului, al cărui rezultat să fie, „nelucrat” pe calculatoare. Abia după aceea dorinţa ar putea fi luată în considerare şi transformată în realitate. Să nu ne amăgim, însă. În contextul noului Diktat de la Bruxelles, al noilor pacte, nici S.U.A, nici Rusia, nici Germania, nici Uniunea Europeană nu girează ideea. Din păcate, diplomaţia românească nu mai e cea din vremea lui Titulescu, nici măcar cea de pînă în 1989. În conjunctura în care Înalta Poartă de la Bruxelles a impus regionalizarea-federalizarea Ţării, iar corbii iredentişti stau să ciugulească din trupul ei, e greu de presupus că cele două maluri ale Prutului se vor reuni curînd, pentru a reîmplini dorinţa Neamului Românesc.

I.P.: Germania a găsit o cale a reconcilierii istorice cu Franţa. România a făcut paşi comparabili – ca ţară membră a N.A.T.O. şi a Uniunii Europene – în relaţia cu Ungaria. Şi totuşi, puseuri de sorginte revanşardă, se mai manifestă, periodic, la Budapesta. Care este opinia dumneavoastră, în această privinţă?

M.D.P: Situaţia dintre cele două state occidentale Germania-Franţa nu poate fi comparată cu cea dintre România şi Ungaria. Dacă primele două urmăresc şi respectă anumite reguli stabilite de comun acord, dezinteresul conducerii României este net surclasat de obstinaţia iredentiştilor maghiari de refacere (?) a imperiului Sfântului Ştefan. Prin guvernele sale antinaţionale şi maşinaţiunile U.D.M.R. (oficial, uniune culturală, nu partid politic), România a cedat moştenirea Gojdu în favoarea Ungariei, a acordat privilegii, nu drepturi, etnicilor maghiari din România. „Garda Maghiară” – organizaţie extremistă, rasistă şi xenofobă, interzisă în Ungaria – şi alte formaţiuni para-militare îşi fac de cap pe teritoriul românesc, nestingherite şi sub privirile îngăduitoare ale guvernelor româneşti. Primul ministru al Ungariei şi alţi reprezentanţi oficiali ai ţării vecine şi „prietene” îşi permit presiuni impardonabile şi inacceptabile în relaţiile interstatale, fără a fi contracaraţi de oficialităţile româneşti. Autorităţile de etnie maghiară sfidează legile şi Constituţia României. Şi iarăşi batem spre diplomaţia noastră, care pune pe tapet un dialog al surzilor. Relaţiile noastre externe sînt regresive, dacă nu cumva au stagnat. Peste toate acestea, Uniunea Europeană, noua Uniune Sovietică, cum a denumit-o istoricul Corvin Lupu, priveşte impasibilă, adaptînd evenimentele cunoscutului adagiu latin: „Divide et impera!” Amintesc în context mesajul Ţarului Putin: „În Rusia trăieşte poporul rus, iar poporul rus nu admite nici un afront al unei minorităţi; acestea trebuie să respecte Rusia, pe ruşi şi legile, fără să ceară favoruri speciale sub pretextul că sunt discriminaţi; cine face astfel este invitat să părăsească imediat Rusia! Nu Rusia are nevoie de minorităţi, ci ele au nevoie ca Rusia să-i primească, să le ofere adăpost, locuri de muncă şi hrană; în Rusia traiesc doar ruşi!”. Moralizator, nu? Ca să nu iau bucata de pîine de la gura analiştilor, las problema în seama lor. Cert este că, în istorie am înregistrat momente mult mai dramatice. Acesta este doar un impas.

I.P.: Berlinul a găsit o cale pragmatică, de a menţine un dialog cu Moscova. Nu acelaşi lucru se poate spune despre raporturile României cu Federaţia Rusă. Ce ar fi de făcut pentru depăşirea reală a unei adversităţi tacite, a unei neîncrederi vizibile, cu consecinţe la nivelurile politic şi economic?

MDP: Probabil, un dialog fondat de Vladimir Putin pe nostalgia după Germania de Est, ştim noi de ce! Are amintiri plăcute din cei 5 ani petrecuţi la Dresda. Deşi afirmă că nostalgia e secundară şi că relaţia se construieşte pe baze noi, rămîn un Toma necredinciosul. Să fim obiectivi! Revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin a fost primită cu dezamăgire la Berlin. După o tăcere de plumb pe axa Moscova-Berlin, cînd Putin nici n-a vrut să audă de anumite cereri ale cancelarului german (eliberarea lui Mihail Hodorkovski, fostul magnat al petrolului şi rival al lui Putin, aflat de ani buni în închisoare sau poziţia Rusiei faţă de criza din Siria), cînd însuşi el, Ţarul o considera pe Merkel vasală americanilor şi o acuza că a cedat presiunilor Americii, blocînd accesul companiilor ruse la anumite contracte. „E posibil să nu ne înţelegem cu privire la anumite lucruri, dar vom încerca să ajungem la un compromis şi cu siguranţă că nu va exista, între noi, atmosfera dură despre care se vorbeşte”, a spus Putin. Aşadar, un compromis. Să fie vorba cumva de o nedeclarată versiune modernă a Pactului Molotov-Ribbentrop? În 1939, trupele sovietice defilau cot la cot cu trupele naziste la Brest-Litovsk, apoi cunoaştem ce s-a întîmplat. Interesant de văzut ar fi posibilele noi anexe secrete ale acestuia. Germania şi Federaţia Rusă, două mari puteri economice şi militare ale momentului, au interesele lor, care, independent de voia noastră, vor aduce atingere României. „Am impresia că mă aflu în pragul anului 1940…”, afirma profesorul Dinu C. Giurescu, completînd fidel imaginea României de azi. În ceea ce priveşte axa Bucureşti-Moscova, bîntuită de fantoma neîncrederii, resetarea relaţiilor ar putea fi făcută prin două chei: tezaurul şi acea parte mare şi frumoasă din Vatra Moldovei, precum o numea Luceafărul poeziei româneşti. Cele două chei menţin uşile închise şi azi, dar şi o evidentă iritare la Moscova, mai ales după ce Adunarea Parlamentară a C.E. a recomandat Rusiei să respecte anumite angajamente.

I.P.: Cum se vede de la Sttugart retuşarea necesară a relaţiei bilaterale, dintre Germania şi România, astfel încât conduite individuale, deloc civilizate, să nu fie atribuite, prin exagerare, tuturor celor care au paşaport românesc?

MDP: N-avem şanse prea mari cu diplomaţia noastră. Cînd ni se cere ceva, dăm şi pe deasupra, fără să pretindem nimic în schimb. Am deschis porţile invaziei străine în toate ungherele. Asta era prevăzută în planul loviturii de stat. Să luăm marfă sclipitoare din afară, unde erau stocuri uriaşe. Ne-au înghesuit la noi acasă, ne-au aruncat peste bord de la hore pînă la găini, recolte şi filosofie. Cosmopolitismul era negat înainte, acum românismul e marginalizat. Retuşarea nu va fi luată prea curînd în calcul, atîta timp cît sîntem trataţi ca o ţara de sub scara Puterii europene. Cancelarul german nu favorizează pe nimeni mai mult decît i-o cer propriile interese, potrivit cărora imediat face stînga-împrejur şi „Angela merge mai departe”, cum era titlul unui film românesc, în regia lui Lucian Bratu. Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau, ca să vă îngenunchez în fiecare zi, iată optica. Cînd în Sahara vor fi piste de schi şi eschimoşi, iar în Antarctica vor creşte portocali şi măslini, atunci va începe lucrul la imaginea noastră în lume, extrem de şifonată, de către specimenele care au ruinat poporul român, aşezate confortabil în jilţurile statului. În loc să cultive peste graniţă românismul şi valorile sale, patriotismul şi unitatea naţională, s-au grăbit cu epoca pseudo-valorilor, unde cultura, ştiinţa, moralitatea, credinţa, dezvoltarea personalităţii umane sînt vise urîte ale Puterilor capitaliste. Dezmăţul face toţi banii. Ar trebui să mulţumim I.C.R. şi vechii găşti, cu pantalonii în vine, cu prohabul descheiat şi cu poalele ridicate, vulgari, dezgustători, plămădiţi în laboratoarele pornografiei şi traduşi în zece limbi, pe banii noştri, ca să facă imagine „bună ţării”, premiaţi orbeşte de Academia Română. „La o revoluţie, eroii mor şi gunoaiele ies la suprafaţă”, spunea Nicolae Iorga. Iată, timp de 23 de ani, gunoaiele au stînjenit imaginea României, în faţa ipocritului Occident, care a făcut un imn din „lozinca” discriminării. Dar cînd au simţit hoardele cerşetorilor şi hoţilor ţigani la el acasă, Occidentul a uitat de democraţie. I-a urcat în avion şi i-a trimis retur. Pe actele lor fiind înscrisă cetăţenia română, automat s-a extins percepţia negativă asupra tuturor românilor. În mod deliberat, mass-media aceluiaşi Occident a trecut sub tăcere infracţiunile delicvenţilor autohtoni, exagerîndu-le premeditat pe ale celor proveniţi din România, fie ei români sau ţigani. Pe rînd, Italia, Franţa, Spania au rupt şi mototolit propriile declaraţii populiste, luînd măsuri discriminatorii cu românii. Austria, Germania ne privesc ca pe nişte unităţi de muncă ieftine, iar Marea Britanie şi Olanda dau cu „epopeea” spaţiului Schengen de pămînt, cînd vine vorba despre noi. Cam peste tot în lume „legile sunt doar pentru căţei, nu şi pentru dulăi! „. Aşadar, bine aţi venit dragi români în era sclaviei moderne! Diplomaţia românească a făcut armistiţii proaste, cînd exista şansa altora de trebuinţă naţională. Ni s-a vîndut independenţa pe libertăţi dezmăţate şi anarhice. Au curs sudorile de pe noi ca să avem o industrie doldora, iar „diplomaţii” noştri, de deştepţi ce sînt, au dezmembrat-o piese cu piesă. Halal liberare!

I.P.: Ce nu v-am întrebat şi aţi fi dorit să se mai ştie despre proiectele dumneavoastră de viitor?

MDP: Deşi nu se văd indicatoare sau sensuri unice spre viitor, merg într-acolo nu cu resemnare, ci ca un Om care are nevoie de izbînzi, pentru a se simţi pe de-a-ntregul Om. Proiectele mele se aseamănă cu un călăreţ care-şi îndeamnă calul spre locul unde două lumi se zbat între tiranie şi disperare, însă, fără să uit că istoria a mers în viitor şi datorită unor anonimi ca mine. După circul din decembrie, mi-am găsit trupul încă viu, întins lîngă Dunărea albastră. Pentru că adîncul îmi refuzase înecul, m-a azvîrlit la mal. Uite-aşa, am ajuns în lumea mare să vînd aer curat şi pietre. De atunci, şi rănită şi medaliată, locuiesc în uniformă, într-o scorbură de mătase, De acolo iesc pe furiş şi încerc să-mi vînd piatra funerară la reducere, înaintînd pe cărarea îngustă dintre două prăpăstii, de parcă aş călca pe clape ascuţite de orgă. Uneori merg ca o dansatoare prin bîlciul aglomerat de personaje sinistre, fiecare împins de la spate de muzicanţi fioroşi. Alteori adorm în tranşee, ca un prizonier de război, căruia i se aduce, înaintea execuţiei, cafeaua la pat. Un prizonier are timp să se agaţe cu toate gîndurile de lumea aceasta ca o haină mototolită, care nu mai ţine de cald săracilor. Lumea aceasta, ca un conclav în care şerpuiesc mişei; lumea aceasta trosnind ca o casă de melc sub fotoliul negru, de piele, al Casei Albe. La urma-urmei, evadasem dintr-o dictare la citire şi nimerisem în alta, cu teama că mi-a scăpat ceva de preţ din buzunarul de la piept. Însă, nu mă socotesc de prisos. Sînt omul care trage cortina la teatrul de păpuşi. Mă simt recunoscătoare că exist, prezentul îmi e suficient, căci pare inepuizabil, viaţa încîntătoare printre mişei, iar politica seducătoare. Cu atîtea haite de politicieni, politica produce proprii gropari, burtoşi ca nişte greieri, de prisos, ca nişte larve de cărăbuşi. Uneori, îmi vine să ies la colţul străzii şi să arunc la vale, cu mînie, ca pe o zoaie, haosul din ţară, pentru că îmi e silă, pur şi simplu, cînd stau la rînd, pentru existenţă, la uşile unor cheflii străini. Promit să fac rost de mai multă răbdare, ca să pot duce mai departe protestul şi supliciul supravieţuitorului. Îmi place rolul şi n-am să-mi schimb greutatea de pe un picior pe altul! Ba mai mult, n-am să mă mişc din turnul de veghe al Patriei mele. Aşa încolţită din toate părţile mă simt utilă, de parcă aş încerca, cu toate forţele mele mici, să salvez corabia noastră de la înec.

Col. (r) dr. Ion Petrescu, art-emis
A consemnat Col. (r) dr. Ion Petrescu


camelia radulian.-lansare volum de versuri OGLINZI- la Cercul Militar National Bucuresti-23 oct.2015

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

––––––––––TINERI SI TALENTATI INTERPRETI DE MUZICA POPULARA

 

Marin MIHAI : ´´ALINA EMILIA DOROBANTU ESTE ´´STRUGURELE DE AUR´´ DIN BOGATA PODGORIE A MUZICII POPULARE ROMANESTI. CANTECELE  SI VOCEA TINEREI INTERPRETE ,IN VARSTA DE NUMAI 22 DE ANI, ITI ALINA SI ITI IMBATA SUFLETUL CA O ZI FRUMOASA DE DUMINICA´´.


PENTRU SPECTACOLE SI NUNTI :

Contact: https://es-es.facebook.com/emilia.dorobantu.official

revista-hai-romania-marinmihai-spania-mihaimarin-wordpress-cEmilia Dorobantu – Mama pe pamant esti una

 

Emilia Dorobantu este una dintre tinerele cu care folclorul oltenesc se mandreste: frumoasa, cu o voce angelica, dar puternica in acelasi timp si cu o iubire imensa pentru muzica populara. Considerata urmasa Mariei Lataretu, artista a impresionat deopotriva publicul, cat si artistii consacrati ai Romaniei.

(video ; Emilia Dorobantu-Marele Premiu si Trofeul Festivalului National de Folclor Strugurele de Aur-2011)

Cantareata, nascuta in comuna Curtisoara, judetul Olt, pe 12 mai 1993, a absolvit Scoala Populara de Arta din Slatina, sectia canto popular. Talentul i-a adus numeroase colaborari Emiliei Dorobantu, precum cea cu Ansamblul “Flori de Mar” din Curtisoara, Ansamblul “Hora” din Draganesti-Olt si al Ansamblului Artistic Profesionist “Ciocarlia” din Bucuresti.

Tanara artista are in palmares peste 60 de premii din intreaga tara, obtinute prin munca, ambitie, dar si o voce de neegalat. Printre distinctiile castigate de Emilia Dorobantu se numara: Premiul I la Festivalul “Maria Tanase”, Craiova, 2009, Marele Premiu la Festivalul de Folclor Mamaia 2010, Marele Premiu la festivalul “Maria Lataretu”, Targu Jiu, 2010, trofeul “Femeia Conteaza”, Bucuresti, 2011, Premiul “Tinere Sperante” la Gala Muzicii Populare Romanesti, 2011.

Stilul interpretativ original i-a fost apreciat de insusi Tudor Gheorghe, care i-a inmanat unul dintre premiile obtinute, dar cunoscuti realizatori de televiziune, precum Marioara Murarescu, Corina Chiriac sau Elise Stan nu au ezitat sa o invite in emisiunile lor. Emilia Dorobantu a demonstrat ca este un un adevarat diamant al muzicii populare, ce trebuie slefuit cu experienta, piese special croite pentru ea si aplauzele publicului.

Parintii ei sunt oameni simpli, care trudesc pamantul pentru a-i plati Emiliei Dorobantu orele de canto, insa noua perla a Olteniei merita orice sacrificiu pentru a-si urma visul. Talentul ei, bucuria cu care canta muzica populara si vocea care cucereste publicul, inca de la primele versuri, sunt armele cu care frumoasa olteanca lupta pe scena muzicii romanesti.(muzicadenunta.ro )

FRUMOASA,TALENTATA, SE PRICEPE SI LA BUCATARIE !🙂 .CIORBA DE PRAZ,TOCHITURA , PAPANASI,TOT SA  MANANCI SI NU TE INGRASI🙂 !-EMILIA DOROBANTU LA ´´CIREASA DE PE TORT´´ :



MORI DE RIS ! :)……

Helium Beer Test

🙂🙂🙂 AFLA CE AU PATZIT DOI GERMANI CARE AU BAUT  BERE CU HELIU ! :

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s