LILIA MANOLE (MD). LA MULȚI ANI, CIVILIZAȚIE!


 

LILIA MANOLE (Manole-Cazacu Lilia )-Chisinau

Citeam adineauri din Emil Cioran rânduri, în care mă regăseam. Pentru a fi Om, trebuie să suferi.

„E foarte greu să accepţi să fii judecat de cineva care a suferit mai puţin ca tine”. (Emil Cioran , Neajunsul de a te fi nascut)

Iar în acest context, Grigore Vieru, marele poet al românimii scria: „Nu poți atinge cu ochii un ideal, dacă nu ești luminat de aura suferinței.”

Acest început vierean, cu actualizarea lui Emil Cioran, al creației, mă îndeamnă și în continuare să sufăr, să muncesc și să creez, prin cuget suprem pentru oameni, Univers.

Or, a fi poet e ca și cum ești doar în „a fi”…Pe el îți întinzi sufletul, când doare, ca o lingoare netămădutiă, ca o rană imortalizată… „(A fi poet de Lilia Manole, din Volumul de poeme Cuvinte nestinse)

Iar suferința nu este, oare, capacitatea omului de a conștientiza această formă de existență, de a-i potrivi cele mai necuprinse aspirații, de a-i crea, prin muncă asiduă, o temelie de piatră și aici să crească… florile suferinței?..

(Pictura de Mithu Biswas.´´CHASING THE TIME´´ )

Vi se pare destructivă imaginea, dar și tropul utilizat, însă, nu există nici o siguranță în lume, neștiind, dacă mulți sau puțini sunt cei care aleg o extremitate, care cauzează liniște, divinitate, profețime, aspirații, integritate, și anume cea a suferinței…

„De fiecare dată, când mă chinuie Timpul, îmi spun că unul dintre noi trebuie să sară în aer, că nu e posibil să continuăm la nesfârşit această crâncenă înfruntare”, scria Emil Cioran.

„Mecanismul timpului se poate deregla oricând”, fapt evocat în romanul „Un veac de singurătate” de Gabriel Garcia Marguez.

Însă suntem, oare, mulțumiți atunci când neprețuind timpul, ce a trecut furtunos, cu aplauze, acorduri, sinceritate, descoperim latura incertitudinii…

Ce s-a întâmplat cu timpul neprețuit?..

Neprețund oamenii, neacceptând fericirea, care vine de la Dumnezeu, de a mulțumi pentru tot ce ne oferă viața, devenim nepăsători, abstracți, față de noi înșine.

Un timp ratat este un om ratat. Că ai fost la Paris, la Munchen, New York etc., că ai acumulat impresii utile și frumoase din călătorie. Dar oamenii, ființele, încetul cu încetul, dispar. De ce?? E bine? E Omenesc?

Nu e omenesc, cu certitudine. Răpuși, uneori, de luxul din jur, uităm că adevărata bogăție, avere este ascunsă în sufletele oamenilor.

****************************

Poem

Recheamă clepsidra, rătăcită prin nisip,
Şi adu-o timpului să scrie- al meu poem,
Cu lacrimi din al stropilor imens,
Neînceput, neconvertit şi nici boem.
Vorbeşte-i ceasului despre iubirea noastră
Şi cere rătăcirii iertăciune,
Să simţi nisipul cum te frige, parcă,
Şi-ai vrea să crezi, că toate-s o minune.
Sorbeşte-mă din cupa nesfîrşită-
Clepsidră, ce e de tăcut mister,
Pătrunde-mă cu şoapta nerostită,
Să zuruie nisipul efemer.
Şi cînd Poemul va fi pe sfîrşite,
Să-l prinzi c-o floare-busuioc,
Să-l recitim în clipe fericite
Şi să uităm de timp şi nenoroc.

LILIA MANOLE CAZACU

****************************

Iar un om, care reușește să poetizeze, să farmece cu spiritul său tot ce îl înconjoară, e un suflet cald, viu, nobil, generator de energie pozitivă, stabilitate, generozitate și simțiri profunde.

Sunt tentată, să cred și să afirm, că timpul suntem noi. Oprind timpul, rupând sau deteriorând, aspru, neglijent, pendula ceasornicului, vom auzi peste ani, când cineva ne va corija( dacă nu chiar noi, înșine pe noi) un gong senil, ce se va dezlănțui, ca fiind onorat să ne amintească, că suntem în trecere prin această lume și că in fond, contează nu ceea ce vorbim, la nesfârșit, ci contează faptele noastre.

Descoperind oameni, pe care a-i dori să-i asculți, la nesfârșit, să fii în rolul de personaj al poveștilor lor de viață, să te pătrunzi de forța și perseverența, de a munci pentru veșnicie, descoperi, la fel și astfel de cărți, ce, ca printr-un miracol, le vei reciti încă o dată. Așa îți va dicta sufletul, inima, conștiința.

De aici, decoperim, că nu e nimic mai înălțător decât curgerea insondabilă a timpului- spre infinit, spre adâncurile misterioase ale cunoașterii omului. Dar în încercarea de a-i bloca pe alții, de a le stopa clipele, ce ar vrea să le ofere, te pierzi, nu mai ești pretutindeni, nu mai poți exista „în stropul cel de rouă, în lumina soarelui, în cântecul privighetorilor”, așa cum spunea Grigore Vieru.

Or, dezvoltându-ți latura de a stăvili și de a crea impedimente, de a urî, a crea cuiva explicații inutile, riști să pierzi timpul, ce ți L-a oferit Dumnezeu, de la naștere.

Când se va realiza, că, de fapt, Timpul suntem noi, când ne vom bucura nu numai de ingeniozitatea noastră, dar și de capacitatea de a fi iertători, buni, milostivi, sinceri, originali, ne va fi mult dor de viață, de mirare, de iubire necondiționată, și, mai ales, ne va fi dor mereu de noi înșine.

                                                                                                      ( Pictura de    Steve Hanks)

Iubindu-ne, vom regăsi în noi puterea de a ne sacrifica, de a rupe cu ușurință din piept aerul vital, toată forța creatoare, dăruind-o lumii, de parcă ne-am face acest dar înlăuntrul sufletului nostru.

„Făcând dragoste la începutul gurii noastre, cuvintele”, așa cum scria poetul Petre Rău, numai ele, cuvintele sincere, frumoase, urmărite de satisfacție și certitudinea de a trăi pe adevărat… ne vor îndruma în lumea Binelui.

Ce poate fi mai mișcător decât un Cuvânt minunat la locul lui spus, oricărui om, indiferent de apartenență națională, religie, apartenență politică? Ce poate fi mai curat decât cuvântul, care nu îți grăbește mișcarea acelor orologiului, ci te face să conștientizezi măsura faptelor tale?

Ce poate fi mai adevărat decât Cuvântul, care răstoarnă munți de ură, invidie și tratează ochii înfometați de frumos?

(Pictura de Leonid Afremov-Orasul dormind)

Când orologiul, în incomensurabila sa revenire și incognoscibila sa, repetată, oară, de când se rotește, pentru a marca ora 12, își va crea imaginea unui energizant izvor în fiecare casă, în fiecare colț de suflet, văzându-și apele curgătoare în fiecare fluviu din noi, lăsându-ne puritatea sfințită în suferințele și Lumina Nașterii lui IIsus, să ne luminăm și noi, să avem răbdare, căci într-o veșnicie nu e loc nici de singurătate, nici de îmbătrânire, nici de insuficiență, și nici de măsură.

(Pictura de Salvador Dali )

Adevarata “masura” a vietii unui om nu se poate obţine decat prin “lipsa de masura”, dorind “fara masura”, indraznind “fara masura”, iubind “fara masura”, scria Octavian Paler.

În acest context, „ce semnificație are soarele pe cer, care se plimbă de unul singur? Ce însemnătate are muntele, care privește semeț în vale? Ce însemnătate are o fântână izolată? Toatre acestea arată caravanei drumul de urmat”. (Paulo Coelho)

Oare nu acesta e Timpul? Orologiul?

Vă doresc un Timp, care să armonizeze cu natura Dumneavoastră, un timp care să îl simțiți, ca pe un sentiment, dar și ca pe un Interlocutor; să vorbiți cu El, dumnezeiește, elucidând în discuții tot ce e bun și frumos.

Astfel El nu vă va părăsi niciodată, așa precum nici civilizația nu va fi părăsită de progres.

LA MULȚI ANI!!!

LILIA MANOLE (MD)

******************MUZICA……………………………………………

revista-hai-romania-marinmihai-spania-mihaimarin-wordpress-cHolograf feat Angela Gheorghiu – Nu mai e timp (official video HD)

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.