Reuniunea „Crucea Eroilor Neamului de pe Muntele Caraiman – un simbol pentru Centenarul Războiului Reîntregirii României”


Imagen relacionada

Miercuri, 13 decembrie, începând cu ora 9.30, în Sala „Alba Iulia” a Palatului Cercului Militar Naţional, din București, va avea loc reuniunea cu tema „Crucea Eroilor Neamului de pe Muntele Caraiman – un simbol pentru Centenarul Războiului Reîntregirii României”, organizată de Secretariatul General al Ministerului Apărării Naționale, în colaborare cu Institutul pentru studii politice de apărare şi istorie militară.

Monumentul cultural şi istoric de referinţă pentru România, simbol al eroismului înaintaşilor noştri pentru înfăptuirea Marii Uniri, va fi consolidat prin grija Ministerului Apărării Naționale. Contractul de finanţare pentru restaurarea, reabilitarea şi conservarea ”Crucii comemorative a eroilor români din Primul Război Mondial” a fost semnat în luna iulie a acestui an, urmând ca activitatea de reabilitare să înceapă în primăvara anului 2018. Jurnaliştii interesaţi să asiste la reuniune vor fi aşteptaţi miercuri, începând cu ora 9.00, la Palatului Cercului Militar Naţional (intrarea din strada Constantin Mille). Persoană de contact: maior Anemona TOMA, tel.mobil 0722 251.342.

Resultado de imagen de busteni crucea de pe caraiman

* * * Monumentul Eroilor Crucea Caraiman este amplasat la o altitudine de 2.291 de metri, având o înălţime totală de 39,3 metri şi o deschidere a braţelor orizontale de circa 15 metri. Crucea a intrat în anul 2013 în Cartea Recordurilor drept cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. Construcţia Crucii a început în anul 1926 şi s-a finalizat în 1928, fiind racordată la sistemul energetic național în anul 1939. Valoarea proiectului “Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial” este de peste 19 milioane lei, dintre care 16 milioane reprezintă finanţare din fonduri europene. Valoarea cofinanţării cheltuielilor eligibile asigurată de Ministerul Apărării Naţionale este de aproximativ 3 milioane lei. Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite la adresa din internet:  http://sg.mapn.ro/pages/view/98.

******MANASTIREA CURTEA DE ARGES-ROMANIA

Manastirea Curtea de Arges -Romania.FOTO : Marin MIHAI
Manastirea Curtea de Arges -Romania.FOTO: Marin MIHAI

https://mihaimarin.files.wordpress.com/2015/04/revista-hai-romania-marinmihai-spania-mihaimarin-wordpress-c.gifRUGA/Muzica si interpretare: Daniel Avram -Versuri : Pavel Corut

Anuncios

Responder

Por favor, inicia sesión con uno de estos métodos para publicar tu comentario:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión /  Cambiar )

Google photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google. Cerrar sesión /  Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión /  Cambiar )

Conectando a %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.