Poezie de Manuela Cerasela Jerlăianu
Eu am timpul meu
Eu am timpul meu
Așezat în focul palmelor,
Aprins în oglinda inimii,
Iar timpul mă are pe mine.
El mă curăță în apă
Purtându-mă pe căile ei.
Am timpul focului nestins
Care țâșnind din apa minții
S-a zbătut pe aripi de aer.
Eu am mers cu tălpile goale
În fiecare zbatere a lui
Prin fața sinelui meu.
El m-a privit,
Eu i-am vorbit ca unui trecător,
El mi-a întins o mână,
Eu i-am ascultat gândul,
El a albit în neaua dorințelor,
Eu l-am lăsat să mă mângâie, trecând.
Chiar și visând
Chiar și visând mă voi dezlega
De stâlpul trupului
De neaua minții
De firul gândului
De aripa limbii
De focul privirii
De setea vorbirii,
Chiar și visând mă voi libera
De aripa dimineții
De ochiul de soare
Ca de firul poemului.
Am coborât în toate cuvintele
O nemurire de gânduri
m-au străbătut și m-am înălțat,
apoi
am coborât în toate cuvintele.
Eu le-am așezat pe un verde
Luminat,
dar ele m-au alintat,
mângâiat,
până și-au făcut în inimă:
Altar.
Număr stelele
Cuprinsul stelelelor
îl număr cu începutul.
Începutul îl adun
cu numărul stelelor.
Cu umărul drept
deschid gândul și privesc
Nemurirea.
Într-o nemurire de idei
Într-o nemurire de idei
răsună
o dragoste de cuvinte.
Într-o nemurire de idei
se adună
cuvinte de dragoste.
Îmi număr fiecare gând
Îmi număr fiecare gând
și fiecare gând se împletește
cu o suită de idei.
Ideile se întind ca iedera
pe palmele mele.
După ce s-a pierdut în mine…
Ea s-a piedut în mine,
s-a împărtășit cu mirul credinței,
a început izvorul poemului,
m-a zidit într-o singură culoare
și a făcut lișiniște
după ce s-a pierdut în mine,
ea – Tăcerea.
Lăsând să treacă timpul
Într-o cumpănă de cuvinte
am urcat
și am coborât și am urcat
lăsând să treacă timpul
prin câtecele lumii.
Până…
Până să văd aura clipelor
Am trecut prin timpul însângerat,
El avea tălpile goale
Eu aveam brațele pline de primăveri
El era înfrigurat
Eu întomnată
El era întomnat
Eu înfrigurată
El era însângerat
Eu senină.
Până să văd răsăritul:
N-am îmbrăcat întru apus.
Las timpul să se cearnă
Întind o mână și apuc timpul
De aripa dreaptă.
El mă privește și râde,
Râde fără noimă arătându-mi
Cum se scurge nisipul în clepsidră.
Întind mâna cealaltă peste masă,
Clepsidra,
încă își trece firul de nisip prin timp.
Râd și eu și las timpul să se cearnă singur.
POEME ÎNTR-UN VERS, DOUĂ
PE RAMURI DE CUVINTE ȘI LUMINĂ
*Nesfârșite ramuri de lumină au înverzit în prima speranță a veșniciei.
*În zori apare răsăritul lăsând dincolo de tăcere, Lumina.
*Florile mor lăsând parfumul lor pe lacrima luminii.
*Luna își păstrează cărările luminate către fereastra lumii.
*Noaptea își închide bariera la sosirea primilor zori. Noi rămânem privind Lumina.
*Stelele luminează ca lumina Lunii, dar toate adumbresc sub odihna ei.
*Stelele ard brâul durerilor, dar soarele îl vindecă în dimineața luminii.
*Scăldatul în apa neîncepută a gândului,
înseamnă: Lumină.
*Cuvântul meu e oază de tăcere uitată pe pleoapa nemuririi.
*Sorii de cuvinte te ard în suflet cu fiecare poem nescris.
*Am cules o duminică de cuvinte din privirea răsăritului, doar pentru tine.
*Sufletul cugetă, inima simte, iar norii cuvintelor se risipesc în primul răsărit.
*Ecoul ne poartă sunetul pe palmele aerului, dar vântul se face cuțit de argint la auzul cuvintelor.
*Cuvintele iubirii au mireasma primăverii pe geană.
*Pe un ram de cuvinte au înmugurit florile timpului.
*Gândurile zidesc altarul cuvintelor nerostite, deschizând biserica inimii.
*Aura Luminii se vede în rodul cuvintelor.
*În razele poemelor mor cuvintele lor neauzite.
*La marginea cuvintelor nemuresc ideile poetului.
*Nopțile se întâlnesc într-o biserică de vise.
Noi ascultăm cuvintele lor ce ne luminează auzul.
*Zorii vin spre noi strălucind. Dulcea amăgire rămâne în zorii amurgului de cuvinte.
*Mergând spre izvorul Luminii, însetezi. Stea de viață te ține viu în Cuvânt.
*Gândurile mele se măsoară cu prima răsărire de idei, lăsând cuvintele libere.
*Viața, se frânge în moarte, lumina ei continuă altă viață în Cuvânt.
*Florile se ofilesc, timpul trece, amintirile pălesc, dar ne luminează privirea.
*Stelele ard, anii trec, iar inima săgetată de iubire, rămâne vie între cuvinte luminate.
*Mă sprijin de crucea fericirii mele și rămân cu privirea în sânul cuvintelor.
*Mi se încrucișează brațele la amestecul straniu de bine și rău dintre cuvinte.
*Iată! înapoia noastră, jar, înainte iubire, iar în jur, izvoare de cuvinte.
*Căutând cheia fericirii, am aflat că porțile iubirii sunt nezăvorâte în Cuvânt.
*S-a risipit vântul dimineții în stradă și în el a înserat răbdarea cuvintelor.
*Linia viselor se trage după cuvintele pironite în
sânul poemului.
*Poetul nemurește pe piatră cu ochiul minții, o scrijelire de cuvinte.
*Cuvintele sărbătoresc întâlnirea lor în toate poemele. Poemele le țin strâse în mănunchi.
*Cuvintele au lăcașul în raiul sufletului și în inima poetului.
*Pe aripi de cuvinte zboară fiecare poem înspre inimi.
*Zorii apar pe geana poetului trezindu-l cu un murmur de cuvinte.
*Cuvintele se fac risipă însele, devenind nemuritoare.
*Poemele vin dintr-o răsărire de idei.
* Fără o carte în mână nu te poți simți scriitor.
Puterea intensității luminii ei, poate să arate calitatea scrierii și valoarea ta ca scriitor sau invers.
*Poetul este o cale de transmisie a unor idei și imagini.
*Poezia, nu a fost niciodată un bun generator de bani.
Ea nu cunoaște cifrele, ci sufletul la care trebuie neapărat să ajungă.
*Poeții au pana înmuiată în inimă. Sufletul lor rămâne viu în lumina cuvintelor.
*Prima rampă de lansare a unui scriitor este prima sa carte.
*Cuvintele au și ecou și putere. Poeții se folosesc de aceasta în fiecare poem.
Manuela Cerasela Jerlăianu
O româncă de 14 ani din Spania a uimit juriul şi publicul de la „La Voz Kids” („Vocea Spaniei Junior”)
Criticile celor trei juraţi şi comentariile făcute de telespectatori o propulsează pe Flori în rândul favoriţilor la câştigarea celei de-a patra ediţii a concursului „La Voz Kids” („Vocea Spaniei Junior”)
„Locul cu care visez este un scenariu înalt, plin de lume care aplaudă şi strigă „Flori, Flori” şi cu oameni care îmi cer autografe şi poze”, este fraza cu care şi-a început prezentarea o româncuţă de 14 ani din oraşul Almonte (provincia Huelva) înainte să păşească pe scena concursului „La Voz Kids” („Vocea Spaniei Junior”), cel mai reputat program de de televiziune dedicat descoperirii de cântăreţi talentaţi sub 18 ani.
Flori Alexandra Cuţitaru, care afirmă că lucrează din greu pentru a-şi atinge ţelul pe care îl are în mintea ei, încă nu a ajuns să îşi vadă visul împlinit, însă a reuşit să uimească juraţii şi publicul şi de-a dreptul să-l îngenuncheze pe Antonio Orozco, în echipa căruia a ajuns după cele şase sesiuni de „audiţii pe nevăzute” din cadrul celei de-a patra ediţii a celebrului show de televiziune difuzat de canalul spaniol Tele5.
Prestaţia româncei le-a făcut ochii cât cepele cunoscuţilor cântăreţi Rosario Flores şi Melendi, care deja îşi completaseră echipele şi care au putut contempla mişcările de adevărată artistă ale candidatei. Spre deosebire de cei doi, Antonio Orozco mai avea nevoie de o singură voce pentru a-şi întregi şi el echipa, aşa că el a fost singurul care stătea cu spatele la scenă. Acesta nu a avut însă nicio îndoială în ceea ce priveşte vocea româncei şi a apăsat butonul roşu îndată ce a auzit-o cântând.
Meritul acestei adolescente, originară din comuna Bistreţ (jud. Dolj), este cu atât mai mare cu cât a ales pentru concurs o melodie grea: „Stone Cold” a lui Demi Lovato.
„Sunt puţin emoţionată, pentru că să te afli pe scena „La Voz Kids” e ceva unic, e ceva care în viaţă se întâmplă o singură dată”, a spus adolescenta din Almonte înainte să urce pe scenă. „Cântatul este darul pe are îl am şi întotdeauna va fi parte din mine”, a mai spus aceasta.
Nu are decât 5 ani în Spania, însă stăpâneşte limba spaniolă la perfecţie, iar maturitatea ei se observă din felul în care vorbeşte despre viaţă şi despre părinţii ei, pe care îi apreciază pentru faptul că muncesc şi se sacrifică pentru ca ea să poată deveni într-o zi o cântăreaţă cunoscută. Flori mărturiseşte că lacrimile mamei ei o fac să muncească cu şi mai multă ardoare la împlinirea acestui vis frumos. „Ea îmi dă forţa necesară să merg mai departe”, spune tânăra româncă mândră de mama ei.
Auzind că este ultima acceptată în concurs, cu ea toate cele trei echipe fiind complete, Flori s-a emoţionat, iar Antonio Orozco i-a spus: „Există o vorbă care zice că cei din urmă vor fi cei dintâi”.
De altfel, pe pagina oficială de Facebook a concursului majoritatea celor care au comentat o văd pe româncă drept potenţială câştigătoare a acestei ediţii.
În etapa următoare, fiecare echipă primeşte îndrumarea mentorului, apoi sunt puşi în grupuri de câte trei pentru a cânta împreună. La finalul cântecului, toți jurații urmează să își exprime părerile personale despre prestația celor trei, după care antrenorul decide care concurent rămâne în competiţie. (http://romaniaexpres.com/)
