De ziua mea
De ziua mea a nins în primăvară
E frig în aer și albul ma-nfioară,
A mai trecut un an de viață pământeană,
Mi-e sufletul lumină străfulgerând în goană.
Alerg dar mă opresc să ocrotesc secundă,
Când inima-i iubire curată și profundă,
Și caut darul zilei trimis din nalte sfere,
Să înțeleg destinul meu, al clipei efemere.
E cald în gândul meu, e cald în casă,
Cei dragi îmi fac azi viața mai bună, mai frumoasă,
Azi voi zâmbi cu drag aici și peste zare,
Apoi voi deveni un dor de-mbrățișare …
Simina Silvia Șcladan
RENASC LUMINĂ PRIN CUVÂNT
Renasc lumina vieţii prin cuvânt,
Prin vorbe scrise ca un legământ,
Născute din potirul de cuvinte
Create spre aducerea aminte.
Le scriu sămânţă-n suflet pe vecie,
Ca o incursiune în timpul ce-o să vie,
Poeme las… poteci croite-n neuitare,
Ascunse-n iarba verde sau în floare.
Şi peste timp, din iarbă şi din floare,
Vor creşte versuri noi, nemuritoare,
Vor fi rostite-n joacă prin cântec de copii,
Prin iarbă alergând zburdalnici şi zglobii.
Şi când voi fi doar o lumină călătoare,
Prin mii de stele pe cer rătăcitoare,
Voi transmuta lumina din cuvinte,
Copilului născut spre – aducerea aminte.
Simina Silvia Șcladan
SE ZBAT ÎNGERII CUVINTELOR
Ne rătăcim cu toții prin stresul din cuvinte,
Și mai sperăm din cer o clipă de-alinare,
Au mai rămas bătrânii spre aducerea-aminte
Că Dumnezeu e-n noi, e viu în fiecare.
Ne doare disperarea din ochii de copil,
Ce-și pierde inocența de îngeraş divin,
Noi știm că viitorul îl va dori umil
Și cerul lui nicicând nu va mai fi senin.
Se pregătesc războaie de minți înverșunate,
Ni se impune o viață cu otrava în bucate,
Avem cuvinte multe dar n-avem sănătate,
Și oameni-s pribegi, visând la libertate.
Cuvântul azi e-o rană plină de durere,
Cei sadici ne conduc spre disperare,
Chiar îngeri-s închiși în negre sfere,
Nimic nu e lăsat la întâmplare…
Simina Silvia Șcladan
CU DUMNEZEU ÎN GÂND
Ne fură străinii cu tot cu pământ,
Cu iarbă, cu flori, cu codri și cânt,
Ne fură legal căci ”cei mari” îi lasă,
De bietul român lor azi nu le pasă.
Dor de Eminescu este peste glie,
Dor de suflet blând, plin de omenie,
Dor de limbă sfântă, dor de poezie,
Dor de tot ce-i bun în astă Românie.
Poezia aduce-n inimi bucurie,
Pentru suflet blând nu e sudalmă,
Versul e un drum spre armonie,
Răului din lume-i dă o palmă.
Speranța-n mai bine renaște mereu,
Poporu-i puternic și-nvinge la greu,
Avem minți senine, inimi luminate,
Cu Dumnezeu în gând le facem pe toate!
Simina Silvia Șcladan
JOCUL TIMPULUI
Deasupra vieţii
timpul aşează
amintirea trecutului!
Dincolo de viata
stă gândul
spre nemurire
sperând eternitatea
prin ochii copiilor!
În faţa vieţii
ne-aşteaptă
lumina deplină
şi pace senină!
Nu pot decât
Să mă bucur
Că sunt cu voi,
Aici şi acum!
Simina Silvia Şcladan
Zeița-glie
În lumina nopții strălucind de stele,
Tot ce îmi doresc par vise efemere,
Dorm purtate-n zbor gândurile mele,
Simt că n-am lumină, simt că n-am putere.
Vis de dimineață mângâie o geană,
Raze de lumină nopțile-mi destramă,
Inima-mi tresaltă-n pace diafană,
Nu pot să renunț, sunt femeie-mamă.
Știu că aduna-voi iar puteri o mie,
Să mai fac un pas, luminând făclie,
Mlădioasă voi păși prin flori de iasomie,
Răspândind candoare pe zeița-glie.
Simina Silvia Șcladan (https://relaxare.wordpress.com/)
*************************MUZICA:
-
Aniversare fericită cu WordPress.com!Te-ai înregistrat pe WordPress.com acum 10 ani.Îți mulțumim pentru că navighezi cu noi. Continuă blogging-ul bun.
Zoia Alecu – Mi-e gândul parfum
*******SCULPTURI :
EXCLUSIV.´´EXECUTIA PARTIZANULUI´´ SI ´´ SALVATORUL´´,NOI SCULPTURI DE CRISTIAN PETRU BALAN (SUA)
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Petru_B%C4%83lan
´´EXECUTIA PARTIZANULUI´´
de CRISTIAN PETRU BALAN (SUA)