Poezie.Maria Vlas Botnaru ( Moldova):Apele trec,pietrele rămân


Apele trec, pietrele rămân!

Maria Botnaru

Cerul căzut din senin într-un plâns cenușiu,
Vântul ce urlă-n hogeac a tăceri și-a pustiu,
Fulgii târzii, rătăciți de a gerului fugă,
Ne pun pe gânduri, ne-ndeamnă la rugă…?

Pruncul, forțat deseori să vină pe lume
Nenatural, prin inventate cutume,
Lipsa de milă pentru părinții bătrâni,
Ne strânge de gât, ne furnică plămâni?

Cine azi tânguiește țărâni otrăvite,
Cine sărută colacul din palme trudite,
În calea-nsetatului cine așaz-o fântână,
Când se întinde-a pomană mâna blajină?

Raiul am dat benevol pe o viață străină,
Azi nepăsarea ne este pe suflet stăpână,
Banul ne-aduce noroc, iar păcatul e-n vogă,
Legile vieții ușoare niște netoți le aprobă…

Munții de floare nu pot s-acopere vina,
Doar la iubire ne va răspunde Lumina!
Vor trece-n neant și apele-acestea, grăbite,
Pietre rămase, vor moșteni nepăsarea, rănite…?

—-——

DESPRE AUTOARE

20140524_141458

Mi-am spălat fața și mâinile în mărgăritarele dimineților frumoase de la noi,  am îmbătat sufletul cu mireazma celor mai suave flori de primăvară… Mânată de visul tors din copilărie, am luat condeiul în mână… și-mi freamătă sufletul, ca un lan de grâu copt…

Sunt născută la 5 septembrie anul1958 în satul Sărata Galbenă, raionul  Hâncesti într-o familie de oameni gospodari. Am absolvit şcoala medie în satul de baștină, avand ca profesori şi îndrumatori  patrioți  adevarați şi profesori excelenți, de acolo vine dragostea de limba si literatura română. În anul 1975 am devenit studentă la Institutul  pedagogic  „Ion Creanga” din Chişinău, avandu-l printre  profesorii minunați și pe dl. N.G. Mătcaș.

În anul 1979 am absolvit facultatea de litere și am fost repartizată  în orașul Tighina,  la şcoala rusă nr. 3, de unde am fost nevoită să abandonez  funcţia și am fost angajată la şcoala-internat pentru copii-orfani şi rămaşi fara tutelă în postura de profesoară de limbă si literatură română.  Acolo am lucrat până în anul 1990, apoi m-am ocupat de educaţia celor 3 copii.

Îmi place poezia de când ma ştiu, scriu…  cum se primeşte,  judecaţi Dumneavoastră.

Cu preţuire, Maria Botnaru

https://tighinaromaneasca.wordpress.com/

———-

Să credem în LUMINĂ!

Maria Botnaru

 

Să nu ne împăcăm cu primăvara dezolată,
Cu spaima ce-i inundă plămânii înverziți,
Tu, lume, nu îngenunchea, de moarte speriată,
Ce râde sub mustață, să ne lăsăm zdrobiți…

Trăim cu azi, de ce ne doare ce-o fi mâine,
Prezentul e răsplata la pașii-ne greșiți,
Când otrăveam și apa, și sfintele țărâne,
Nu ne păsa, că mâine vom fi și pedepsiți?

Să punem lacăte pe veștile flămânde,
Că ne-au robotizat, să nu fim răvășiți!
Sub hoardele de verde, ce năvălesc plăpânde,
Să ne ascundem orbul din ochii zăpăciți…

Cu fruntea însorită să ducem talpa dreaptă,
Să mulțumim Luminii de Soare fără dungi,
O fi ea spaima-ceasta de turbulență aptă,
Dar noi suntem cocorii porniți pe zboruri lungi!

Priviți spre Cerul care, pe-o clipă, nu ezită
Să ne trimită raza, nemărginitul dar,
Desfaceți larg aripa spre ziua ce-i menită
A ne-nvăța, că zborul e infinit prin har!

Prin încercări bizare aripa e călită,
Să ignorăm veninul din vocea de pripas,
Să credem doar în Bine, izbânda e sortită
Aripii ce ascultă de al Luminii glas!

——————————

Doar mă rog de puteri!

Maria Botnaru

Pe când verdele îmbie sub raza senină,
N-am puteri a ticsi sufletu-n carantină,
Pot să-l țin fără apă și fără mâncare,
Dar nu pot să-l opresc din firească visare.

Împart timpul grăbit între carte și oale,
Acceptând interdicții la plimbările-agale,
Pe cât ochiul admiră printre gratii o floare,
Sufletul nu-l pot ține, e-n asalt… căutare…

Și se luptă cu frica, ura cuib să nu-și sape,
Ca o pasăre adună cer senin sub pleoape,
Nu dă vina, nu cere, doar își tânguie ciuda,
C-a țipat mai încet decât fiii lui Iuda.

A crezut și-a iubit suflete-ntunecate,
Îndrumat de Lumină, le-a iertat de păcate,
Pe când Iuda țipa că-i stăpân peste toate,
El, naiv, cuteza viață fără de moarte…

Poți să pui carantină pe un boț de țărână,
Pe când sufletul cere primăvară deplină?
Doar mă rog de puteri, să-i ajungă visarea,
Pe cât Cerul învie ce-a strivit nepăsarea…

——-

 

 

 

 

 

 

 

 

OFRANDĂ
(La a 85-a aniversare din ziua nașterii
Poetului Grigore Vieru)

Peste creștet – o stea din Lumina-mpărată,
Pentru talpă, eternă, ești urma Luminii,
Pentru palma trudită – o ploaie curată,
Pentru ochiul flămând – miezul pâinii.

Ne aduni lângă frați, glas de clopot nestins,
Prin viori ne doinești lungă-a mamei tăcere,
Peste leagănul cald, te apleci, aripioară de vis,
Peste sufletul plâns, te inunzi, mângâiere.

Din tezaurul sacru – a Luminii fântână,
Ce-nsetează prin ciuturi din înaltul Cuvânt,
Scris cu spicul sfințit de, suavă, roua română,
Palma ta-nveșnicind-o, pentu noi, pe Pământ…

Țin cartea Ta deschisă, să-nvăț ce-i înviere,
Când suflă spre candelă ger beznele rebele
Și te absorb, Lumină cu mers desculț prin ere,
Ofrandă de cuvânt pe setea buzei mele…

Grupaj de poezii de Maria Vlas Botnaru ( Moldova)
————————

Comenzi coronaJurnal- gânduri in izolare/ Volum coordonat de scriitorul prahovean Petre Crăciun

————

Mircea Rusu Band- Verde-nrourat


——

Un comentariu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.