Erwin Lucian BURERIU. PROTESTATARUL BLÂND. Remember despre vărul său,scriitorul SORIN TITEL


Scriitorul Erwin Lucian Bureriu ,despre varul sau,prozatorul Sorin Titel,considerat cel mai talentat scriitor banatean după Ioan Slavici

Scriitorul Erwin Lucian Bureriu,fost secretar de redacție al Revistei Orizont din Timișoara,in promenada pe Lombard Street din San Francisco – SUA.

 

 

 

 PROTESTATARUL BLÂND

by Erwin Lucian Bureriu ( SUA)


Noi doi am fost verișori ( nr : Este vorba de scriitorul Bănățean Sorin Titel ),mai îndepărtați, pe linie paternă și implicit cu Dumitru, cosmonautul. Nu ne-am întâlnit la Lugoj, unde amândoi am făcut liceul, el fiind din altă generație. De altfel, ne-am cunoscut în momentul în care scăpase de învățământul rural și a fost angajat la revista Scrisul bănățean, devenit Orizont. Eu lucram deja la sudioul de radioteleviziune, locuind nu departe de el, pe bulevardul Lenin. Nu știu cum s-o fi numind azi și nu mă interesează. Eram deja amândoi membri ai Uniunii Scriitorilor. El era din generația lui Nichita Stănescu, mai mare cu vreo șapte ani decât mine. Debutase cu proză, volumul Copacul, căruia noi îi spuneam Capacul. Spun „noi”, căci în afară de cenaclul Filialei, al studenților etc. Locuința lui Sorin se transforma, de pe la cinci spre noapte într-o adunare foarte pestriță de noncomformiști. Scriitori, plasticieni, muzicieni, tineri și neserioși, moderați de tătucul Sorin. Discuțiile noastre erau neconvenționale. Dacă la cenaclul filialei un autor își citea productul, urma un comentator care susținea un referat, verbal sau scris, urmând discuțiile și-n încheiere concluziile autorului, la Sorin acasă totul era un haos, grație multiplelor noastre preocupări artistice. Sorin era un bonom, prefera societatea tinerilor, de subliniat că serile noastre erau în exclusivitate „băiețești”. Ne consideram hipioți, în afara orelor de lucru. Era perioada fericită a marilor prefaceri sociale și artistice pe plan mondial. Spre deosebire de adunările stereotipe, cenacluri, șezători, supervizate de securiștii sub acoperire, noi eram conectați nu numai la noutățile Europei libere, dar și la veștile dinspre cultura occidentală. Sorin avusese o experiență neplăcută cu autoritățile din cauza poziției sale față de revoluția anticomunistă din Ungaria și imprima un background de opozant al socialismului serilor noastre. Dar eram cuminți și blânzi, bănățeni cosmopoliți. Nu complotam împotriva statului, nu confecționam cocteiluri Molotov. El locuia la parter, cu balcon, ușa era deschisă, așa că mai totdeauna încălecam balustrada și-i intram direct în birou, iar el se prefăcea speriat. De fapt era bucuros de oaspeți, se ridica de la biroul de lucru și punea pick-up-ul. Adusese din URSS muzică interpretată de ansamblul țigănesc de stat. Îi plăcea sentimentalismul acela exotic. Deobicei întrerupeam audiția, neputând suporta așa ceva, spre amuzamentul lui și-i puneam pe magnetofonul niște benzi copiate la radio, cu piese orchestrale de Wagner și dirijam în fața oglinzii, cu o baghetă profesională. Începeau să vină și ceilalți „clubiști”. Atunci puneam pop-rock, tocmai lansasem în premieră pe țară ultimul LP al formației „Beatles” și-l duceam după mine, iar Sorin scotea berile reci la iveală. Ne povestea despre noul roman francez, la modă fiind Nathalie Saraute, Alain Robgrillet și Michel Butor. Apoi despre „Ulise” al lui Joyce. Nu eram un fanatic în acest domeniu, care nu-mi plăcea, având eu alte afinități elective – germanii. Studentul plastician, care nu avea acoperiș în oraș și dormea mai mult pe la Sorin, treaba lor ce făceau după plecarea noastră, zdrăngănea la ghitară rece. Sorin îi dădea cu Cehov, era mare cehovian, și cu Dostoievski. Spunea lucruri de necontestat, dar intram și eu în puțină polemică, era prea multă Franță și Rusie, prea complotaseră țările astea în primul război mondial așa că am contrabalansat cu mostre din recentele mele traduceri – poemele lui Nietzsche din „Also sprach Zarathustra” și apoi cu Thomas Mann. Aici veneam tare. Eram în primul meu volum influențat de neamțul meu. Apăruse deja în traducere „Muntele vrăjit”, dar premiul Nobel i-a fost acordat pentru „Casa Buddenbrock”, ca sfidare pentru ideile emanate de cartea mai recentă. Nu conveniseră opiniile filosofice din această recentă carte magistrală. Începeam să punem la îndoială onestitatea comisiei Nobel. Sorin făcuse și cinematografia, adora filmele și mai ales „La Est de Eden”. Murise recent James Dean, pe care Sorin îl adorase ca apariție masculină. Un furios la Hollywood, atât de aproape prin atitudine de hipsterii din San Francisco. Aveam pe benzi Bob Dylan cântând în tandem cu Joan Baez. (Seniora Baez mai trăiește, s-a mutat în San Francisco Bay Area, am văzut în San Jose Ca. afișe cu concertele ei). Colectivitatea noastră era serios conectată la noutățile occidentale, aproape că le trăiam și păreau mai apropiate decât cenaclul Flacăra cu Păunescu cu tot. Ne mai și citeam, versuri, Sorin lectura din ultimele pagini scrise în ziua aceea, har domnului că nu aveam între noi critici literari, ei fiind prea serioși ca să participe la asemenea cenacluri improvizate și stropite cu bere. Discutam despre „furioși”, „beat generation”, „counter-culture”, știam de atunci că la redacția „San Francisco Chronicle” Herb Cohen alăturase „beat” cu „Sputnic” și ieșise „beatnic”. Allen Ginsberg și al său „Howl” ajunse la urechile noastre. Tocmai fugise de la studioul de radio Timișoara crainicul Dângă, așa că puneam tare Europa liberă, să-l ascultăm. Și pe Cornel Chiriac și pe Monica Lovinescu. Cred că se auzea, de la noi, pe tot bulevardul Lenin. Sorin începuse să urmeze calea romancierilor noului val francez, se vedea discret acest lucru. Eu râmâneam cu Franz Kafka, aici mă întâlneam în opinii cu Sorin. Dar și cu expresioniștii austrieci și nu numai cu Trakl, ci și cu Schoenberg (nu știu de unde am făcut rost de discul cu „Pierrot-lunaticul” pe texte de Trakl), Berg și Webern. Muzicologul George Bălan tocmai scosese deja o serie de eseuri, iar recenta lui carte despre Mahler m-a impresionat încă din studenție, când și la cursurile lingvistului Tohăneanu o citeam în secret. Din păcate fusese alungat din țară, iar eseurile despre homoerotismul unor artiști au apărut dincolo de hotare. Era un bun prilej de asimilări de noutăți, simultan cu detoxifierea de ideologii asimilate la locul de muncă în mod obligatoriu. Cine spune că a fost o perioadă incultă greșește…


by ERWIN LUCIAN BURERIU
San Francisco

___—-_____

Erwin Lucian Bureriu 

Poet, prozator, eseist, jurnalist.
Data și locul nașterii: 22 noiembrie 1942, Lugoj, județul Timiș.
Studii: liceul din Lugoj (1956-1960), Facultatea de Filologie, Universitatea Timișoara (1960-1965).
Profesii și locuri de muncă:  profesor în Timișoara, apoi reporter și redactor la  Radioteleviziune, studioul Timișoara (1968-1972), redactor și secretar principal de redacție la revista  Orizont  din Timișoara (1972-1990), bibliotecar la Biblioteca Județeană Timiș (1990-2001), director al firmei proprii  Altera Pars (2001-2009).
Anul debutului în literatură: 1960, poezia „Primul om”, revista Scrisul bănățean  Timișoara.
Anul debutului editorial: 1968, volumul de versuri „Afectivități conștiente”, Editura  Eminescu, colecția Luceafărul.
Anul primirii în Uniunea Scriitorilor: 1968, în Uniunea Ziariștilor- 1968, în Uniunea Internațională a Ziariștilor (cu sediul la Praga) din 1972 și în Clubul Presei Transatlantice  din 2010.
Colaborări reviste și publicații literare:  Scrisul bănăţean, Orizont, Luceafărul, Gazeta Literară, România literară, Viaţa Românească, Radio și Televiziune în emisiuni literare, Stvaranije (Serbia), Observatorul (Toronto, Canada), Destine literare (Montreal, Canada), Agero (Suttgart, Germania), Clubul Presei Transatlatice  (SUA), Gândacul de Colorado (SUA), Occidentul, Opinii incomode, Altera pars (publicații online proprii, editate la San Francisco și Timișoara), Actualitatea literară (Lugoj), Orient latin, Banat, Cuvânt românesc, Vrerea, Vestul, Vip în Banat (Timișoara).
Volume publicate:  
Afectivităţi conştiente, versuri ,  Editura Eminescu, 1968;
Concert pentru mâna stângă, proză, Editura Facla, 1978;
Viaţa refolosibilă, proză,  Editura Facla, 1983;
Marele solstiţiu, versuri,  Editura Facla, 1989;
Uraganul de fier, proză, Editura de Vest, 1996;
Hotel California, eseuri, Editura Excelsior Art, 2012;
Armura demnității,  versuri, Editura Excelsior  Art, 2015.
Atlantida memoriei, eseuri, volume online, 2016.
Prezența în antologii:
Vârsta de foc, poezii, Casa regională a creației populare, Banat, 1964;
Laudele soarelui, poezii, Casa regională a creației populare, Banat, 1965;
O sută de poeți, Casa centrală a creației populare, București, 1967;
Lirica timișoreană, Comitetul pentru cultură și artă Timiș, 1970;
Pagini despre Banat, proză, Biblioteca Județeană Timiș, Editura Marineasa, 2011; Cuprins sau un fel de imperiu, poezii,  Editura Brumar, 2014.
Premii:
„Premiul special al cenaclului și revistei OBSERVATORUL din Toronto-Canada”, 2004.
Referințe critice
În volume: Mircea Zaciu, „Dicţionarul scriitorilor români”, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995, pg.407-408 ; Alexandru Ruja, „Parte din întreg”, pg.260-264; Gh Antohi, „Dicționar Q8”, Editura  Casa Radio, 1996, pg. 51, Aquilina Birăescu, Diana Zărie, „Scriitori şi lingvişti timişoreni, Editura „Marineasa”, 2000, pg. 40; „Dicţionarul General al Literaturii Române”, Academia Română, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2004, pg. 710-711; Aurel Sasu, „Dicţionarul biografic al literaturii române”, Piteşti, Editura Paralela 45, 2006; Marian Popa ,”Istoria literaturii române de azi pe mâine”, 2003, pg. 646; Gheorghe Luchescu, „Din galeria personalităților timișorene”, Timișoara, Centrul de conservare și valorificare a creației populare Timiș, 1996;  Aurel Sasu, „Dicționar biografic”, Editura Paralela 45, 199; Academia Română, filiala Timișoara, Institutul de studii banatice „Titu Maiorescu”, „Enciclopedia Banatului. Literatura”, 2016 (SI-J);
În presă: Lucian Valea, „Scrisul bănățean” nr. 7; Cornel Ungureanu, „Orizont”, nr. 10, 1968; Pavel Bellu, „Drapelul roşu”, 21 iunie, 1968; M. Simionescu, „Scânteia”, 26 iunie 1968; Dumitru Micu, „Gazeta literară”, nr. 31, 1968; Camil Baltazar, „Viaţa Românească”, nr. 10, 1968, pg. 144; Marian Odangiu, „Orizont”, nr 16, 1979; Olimpia Berca, „Orizont”, nr. 26, 1989; Ion Arieşanu, „Orizont”, nr 24, 1989; Constantin Dram, „Convorbiri literare” nr.5/1997; Lucian Hetco, „Agero”-Stuttgart, aprilie 2016 .

——-

JOHN LENNON (THE BEATLES).Pictura de DE MIRELA BALAN (ITALIA)

Sorin Titel

Nascut pe 7 decembrie 1935 in comuna Margina de langa Lugoj, Sorin Titel a urmat din 1946 pana in 1953 cursurile liceale la Lugoj si Caransebes, inscriindu-se apoi la Facultatea de Cinematografie din Bucuresti, la sectia regie. Dupa doar un an renunta la visul unei cariere in domeniu si se transfera la Facultatea de Filologie, in anul al doilea, sustinand cateva examene de diferenta. La fel ca multi alti colegi de generatie va fi exmatriculat in 1956, dupa evenimentele din Ungaria, Sorin Titel numarandu-se printre cei care se solidarizasera cu studentii maghiari. In 1957 reusea sa se reinmatriculeze, de aceasta data la Cluj, insa dupa doar o luna serviciul de cadre pune din nou capat visului dobandirii unei licente.

Debuteaza in acelasi an in revista Tanarul scriitor cu schita Drumul, si un an mai tarziu, in 1958, incepe o scurta cariera de profesor suplinitor de limba romana la Caransebes si in satul Carpa, pret de sase ani, interval in care va reusi sa isi termine si facultatea la fara frecventa. Dupa terminarea facultatii, in 1964, Sorin Titel era deja un scriitor care incepuse sa fie cunoscut, debutand in volum in 1963 cu schitele reunite sub titlul Copacul. Autor prolific, scrie mult si publica proza scurta, romane, eseuri, iar din 1964 pana in 1971 va fi redactor al revistei Scrisul banatean (Timisoara) care isi va schimba ulterior titlul inOrizont. Se va muta in 1971 la Bucuresti, unde va lucra ca redactor la Romania literara.

In afara romanelor si volumelor de povestiri a scris scenariul filmului Iarba verde de acasa regizat de Stere Gulea in 1977 (mai multe alte scenarii aveau sa fie publicate postum) dar si un interesant eseu dedicat lui Herman Melville (aparut in 1975 la editura bucuresteana Albatros). Considerat de critici un autor reprezentativ pentru „noul roman” al deceniului sase al secolului trecut, Sorin Titel este vazut astazi ca un scriitor original si important pentru literatura romana contemporana. In decursul carierei sale a primit mai multe distinctii: Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, Premiul Academiei Romane, Premiul Uniunii Scriitorilor.

A murit pe 17 ianuarie 1985.

Bibliografie (selectiva)

1963 – Copacul (schite), Editura pentru Literatura, Bucuresti
1966 – Reintoarcerea posibila (roman), Editura pentru literatura, Bucuresti
1968 – Dejunul pe iarba (roman) Editura pentru literatura, Bucuresti
1971 – Lunga calatorie a prizonierului (roman), Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti – cartea avea sa fie tradusa in limba franceza de fiica lui Eugen Ionesco, Marie France Ionesco
1974 – Tara indepartata (roman), Editura Eminescu, Bucuresti. Prima parte a unei tetralogii care se incheie cu poate cel mai de succes roman al lui Sorin Titel, Femeie, iata fiul tau
1975 – Herman Melville. Fascinatia marii (eseu), Editura Albatros, Bucuresti
1976 – Pasiunea lecturii (eseu), Editura Facla, Timisoara
1983 – Femeie, iata fiul tau (roman), editura Cartea Romaneasca, Bucuresti – a fost distins atat cu Premiul Academiei Romane cat si cu Premiul Uniunii Scriitorilor
1984 – In cautarea lui Cehov si alte eseuri (eseu), Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti. (artline.ro)

——

Am primit autograf de la Sorin Titel ,pe cartea sa “ Pasarea și umbra”. Licean fiind,la o întâlnire literara am citit 3 poezele și am primit aprecieri nesperate de la marele prozator.😊(M.Mihai)

TIMIȘOARA UITATĂ Sorin Titel, scriitorul exmatriculat de comuniști din facultate pentru solidarizarea cu Revoluția din Ungaria

Biblioteca Județeana Timiș poarta numele prozatorului Sorin Titel .( M.Mihai)

Sorin Titel, scriitorul exmatriculat de comuniști din facultate pentru solidarizarea cu Revoluția din Ungaria .Cunoscutul romancier Sorin Titel s-a născut în decembrie 1935, în comuna timişeană Margina. Tatăl său, Iosif Titel, era licenţiat în drept şi notar şi s-a îngrijit să dea fiului său o educaţie cât mai bună. Sorin Titel a urmat cursurile preuniversitare la Lugoj şi Caransebeş, iar după absolvirea acestora a fost admis la facultatea de cinematografie din Bucureşti, secţia regie. Exmatriculat pentru solidarizarea cu revoluţia din Ungaria S-a transferat după primul an la facultatea de filologie, dar a fost exmatriculat în 1956, deoarece se solidarizase cu revoluţia din Ungaria. Un an mai târziu a reuşit să se înscrie la facultatea din Cluj, însă numai pentru o lună. În acelaşi an a debutat cu schiţa „Drumul”, în revista „Tânărul scriitor”, iar în 1963 a publicat primul volum de schiţe, „Copacul”. Din 1958 a fost, timp de şase ani, profesor suplinitor de limba română la Caransebeş, perioadă în care şi-a terminat şi studiile superioare, la secţia fără frecvenţă. După absolvirea facultăţii, din 1964 până în 1971, a fost redactor la revista timişoreană „Scrisul bănăţean”, devenită ulterior „Orizont”. În această perioadă a publicat mai multe romane şi a devenit membru al Uniunii Scriitorilor. Ulterior s-a mutat la Bucureşti, devenind redactor la revista „România literară”. Scriitor reprezentativ al literaturii române postbelice A fost un autor prolific, publicând mai multe romane, volume de povestiri, nuvele şi eseuri, a realizat scenariul filmului „Iarba verde de acasă”, regizat de Stere Gulea, iar editura „Marineasa” i-a publicat, postum, mai multe scenarii cinematografice. Tot postum a apărut o biografie a scriitorului scrisă de tatăl său şi mai multe eseuri monografice. Criticii literari au considerat că proza sa aparţine „romanului nou” care a caracterizat opera scriitorilor şaizecişti şi care se impusese în literatură în anii în care Sorin Titel şi-a scris romanele, chiar dacă, în timpul vieţii, cărţile sale au fost oarecum marginalizate, el nefiind printre cei care s-au aflat în prim-planul generaţiei sale. Ulterior, s-a vorbit de „spiritul cehovian” al operei sale dar şi de o apropiere de Kafka. Cărţile sale surprind şi evoluţia sa spirituală, în ultimele sale romane remarcându-se şi o tentă autobiografică, cu accente nostalgice, legate de ţinutul natal. În ansamblul ei, opera lui Sorin Titel este una reprezentativă pentru literatura română contemporană, mai ales prin originalitatea ei, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori bănăţeni ai literaturii române postbelice. A fost distins cu premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, premiul Academiei Române şi cel al Uniunii Scriitorilor. O boală necruţătoare l-a răpus prematur şi a încetat din viaţă în ianuarie 1985, la nici 50 de ani, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. (https://www.pressalert.ro)

——-ICR-Institutul Cultural Roman

”7 zile de diplomație publică” – sinteza activității ICR în perioada 8-14 august 2020

——

La mulți ani,Revista Reflex din Reșița !

DORINA SGAVERDIA – REVISTA REFLEX LA ANIVERSAREA DE 20 DE ANI

În iulie 2000, la Reşiţa apare revista de artă, cultură şi civilizaţie REFLEX, serie nouă. Redactor şef: poetul Octavian Doclin, redactor: criticul Ada D. Cruceanu. Mai apăruse o publicaţie cu acest titlu, la propunerea Adei D. Cruceanu, dar a avut o apariţie episodică. Doar vreo trei numere. Era înainte de decembrie 1989 şi avea format de ziar. Altfel, realizată prin concursul unui colectiv mai larg, această apariţie pare că a abordat teme curajoase pentru acele vremuri, inedite REFLEX 2000 – 2020 Dorina SGAVERDIA *Fragmente din „Fenomenul REFLEX – revistă şi colocvii internaţionale” chiar. Dacă aş invoca doar subiectul deportării în Bărăgan, sub semnătura unui scriitor ţăran, şi ar fi edificator. Însă, tradiţia culturală a Banatului – remarcată şi apreciată, de la istoricul Nicolae Iorga, la scriitorii Goga, Camil Petrescu sau Lucian Blaga -, un prezent cultural activ, cu implicarea scriitorilor, muzicienilor, a artiştilor plastici, inclusiv peisajul publicistic, impuneau o permanenţă.

Primul număr din REFLEX, serie nouă, nu lasă să se înţeleagă ambiţii prea mari. Nici ceea ce va deveni cu adevărat în cei 20 de ani de apariţie: o adevărată pagină de istorie culturală a Banatului cu deschidere spre ţară, spre Europa valorilor şi spre lumea în care trăim. Păşind, odată cu anumiţi colaboratori, şi peste Ocean.

Editorialul din debut, sub semnătura directorului de atunci al Centrului Judeţean Caraş-Severin de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare, profesorul Gheorghe Ţunea, anunţa mai de grabă o perspectivă instituţională. REFLEX-ul urma să prezinte „pe de o parte aspecte din activitatea instituţiei, iar pe de altă parte, să semnaleze stări de fapt ale fenomenului cultural” (REFLEX, An.I./serie nouă/, nr.1, iulie 2000). Consona oare această perspectivă cu gândirea iniţiatorilor?… Cu însăşi arta, cultura, civilizaţia pe care ni le propuneau ca reflex al realităţii? Ca reflex de sine?… Urma să ne lămurească redactorul şef, poetul Octavian Doclin, curând. Argumentaţia sa pentru traiectul acestei reviste, a pornit de la peisajul bogat al presei culturale din Banat. „Mai întâi să reamintim că în Banat, azi, apar mai multe reviste: cunoscutul Orizont timişorean, apoi, tot în metropola Banatului, Orient Latin şi Anotimpuri Literare şi, poate dacă nu ar fi inutil şi păgubos politizată Vrerea (serie nouă) – cunoscută pe … vremuri revistă a regretatului nostru cărăşean, Ion Stoia Udrea, uica Niţu, cel care împreună cu Romul Ladea şi Virgil Birou, forma petale mândre ale trifoiului cărăşean -, Semenicul reşiţean, Confluenţe (Oraviţa), Interferenţe (Caransebeş), Almăjana (Bozovici). Să mai amintim şi dispărutele, pe traseele potrivnice revistelor culturale ale ultimului deceniu, Meridianul Timişoara şi Dreptul la timp (Timişoara) şi mai recent, Paralela 45, suplimentul ziarului Renaşterea Bănăţeană, cu foarte multe servicii pentru cultura şi literatura acestui spaţiu”. Bogat peisajul şi totuşi… „Pentru cunoscători este inutil să spunem că aceste publicaţii, sunt aproape în întregime, literare. Banatul, în momentul de faţă, nu are o revistă cu un profil mai larg de cultură (să nu se înţeleagă, Doamne fereşte, că literatura nu-i parte din domeniul culturii – şi ce parte!). Dar în perioada interbelică a avut – şi nu una oarecare! Chiar cu titlul BANATUL. Revistă trilingvă (română, germană, maghiară), Banatul s-a bucurat de colaboratori, bănăţeni sau nu, care au făcut, fac şi vor face fală culturii române: Lucian Blaga, G. Călinescu, Camil Petrescu, Aron Cotruş – să-i amintim doar pe aceştia. Imediat după decembrie ’89 a avut loc o încercare de editare în serie nouă a respectivei reviste, dar ea a fost repede sufocată de numeroasele efemeride ce au invadat România în acele zile”. Ei, în acest perimetru îşi anunţă Octavian Doclin proiectul: REFLEX (serie nouă) va fi „o revistă despre arta, cultura şi civilizaţia Banatului de azi şi din totdeauna, scrisă de oamenii lui, dar deschisă şi celor care au ceva de spus despre o tradiţie şi un statut cultural mai aparte (doar ne aflăm în Mitteleuropa, nu?), decât al celorlalte provincii româneşti, dar nu străin de ele”.(REFLEX, Anul I /serie nouă/, nr.3, decembrie 2000).

* * *

Timp de 20 de ani, Revista REFLEX a dat formă şi fond acestui proiect. Lucrurile s-au complicat frumos şi în paginile sale s-au adunat la sfat: tradiţia folclorică (prima sosită) şi etnografia cu tradiţia industrială a Banatului Montan, critica poeziei cu poezia criticii, cercetarea în domeniile umaniste cu cercetarea industrială şi ştiinţifică, istoria, sociologia, artele plastice. Subiectele care ţin de credinţă şi spiritualitate. Au fost abordate teme de mare importanţă pentru Banatul de astăzi şi din totdeauna: Paul Iorgovici – primul semiotician al culturii române; Nicolae Stoica de Haţeg – 250; Centenarul Romul Ladea (1901-2001) – comemorare şi aniversare pusă în legătură cu o altă personalitate a spiritualităţii româneşti: Lucian Blaga; 230 de ani de metalurgie la Reşiţa; Banatul şi Marea Unire ş.a. Au fost publicaţi poeţii şi scriitorii Banatului. S-au născut rubrici care au pus în evidenţă valorile şi personalităţile bănăţene, unele dintre ele uitate de contemporaneitate, cum a fost Cornel Grofşoreanu „un intelectual provincial al Mitteleuropei” (dr. Carmen Albert). Altele care se prelungesc în eventuale apariţii editoriale: „O propunere de istorie a poeziei din Banat” de Ghe. Secheşan. S-a vorbit despre: Reşiţa -„Oraşul cu poeţi”; Reşiţa filologică.

Dorina Sgaverdia

Îndemnul cronicarului Nicolae Stoica de Haţeg, „… şi ţine-te de Banat”, a devenit într-un alt mod, cel contemporan, motto-ul revistei şi al unor demersuri din interiorul său. Interesat de modul în care sunt percepute istoria, tradiţiile şi cultura Banatului, Octavian Doclin face, chiar pe la începuturile apariţiei Revistei REFLEX, o anchetă în rândul creatorilor. Iată ce răspunde poetul Vasile Dan, redactor şef al revistei ARCA, din Arad: „…percep Banatul ca un areal cultural mai bine prin actualitatea temporal apropiată, dacă nu contemporană. O realitate populată de nume grele şi inconfundabile ale literaturii şi culturii române: Romul Ladea, Sorin Titel, Livius Ciocârlie, Cornel Ungureanu, Mircea Martin, Petre Stoica, până la iniţiatorul acestei reviste şi anchete”. Toate aceste „nume grele şi inconfundabile” şi-au găsit locul în paginile revistei. Pe lângă acestea însă se mai regăsesc şi alte personalităţi. Scriitorul Ioan Marin Almăjan e prezent în revistă, de la primul număr până la cel de azi. Cornelia Ştefănescu, Toma Reflex 1 – 6 / 2020 5 REFLEX 2000 – 2020 George Maiorescu, Radu Ciobanu, Alexandru Ruja, Adrian Dinu Rachieru, Adriana Babeţi sau Marcel Corniş Pop, sunt semnături care aduc un plus în paginile celor 20 de ani.

Fără să fie concentrată excesiv şi în exclusivitate pe ideea bănăţeană, Revista REFLEX a abordat şi subiecte care ţin de conectarea noastră la Europa valorilor: „A treia Europă”, „Ideea europeană”.

Începând cu 12-13 iulie 2001, la Băile Herculane se organizează Colocviile REFLEX. Împreună, colocviile – la început cu participare naţională, apoi internaţională – şi revista dobândesc forţa unui adevărat fenomen cultural – Fenomenul REFLEX. Prima temă pusă în dezbaterea participanţilor la colocvii a fost: „Banatul – topos al interferenţelor culturale”. În ediţia din 2002, regină a fost tot istoria: „Banatul, o istorie ignorată”, cu participarea a trei personalităţi: Academicianu Mircea Martin şi istoricii: Valeriu Leu şi Nicolae Bocşan. Temele care au urmat au fost cât se poate de diverse. De la „Conceptul de geografie literară”, susţinut de Cornel Ungureanu, la „Rugul Aprins”, o abordare pornind de la prezentarea Prea Onoratului Părinte Protopop Vasile Petrica, sau o dezbatere interesantă, provocatoare, despre „Arta contemporană”, ilustrată şi cu opera maestrului Silviu Oravitzan, artist plastic cu recunoaştere europeană. Un colocviu care s-a făcut remarcabil şi prin prezenţa criticului de artă Pavel Şuşară, cu a cărui opinie îmi face plăcere să închei aceste rânduri: „Contemporan este cel care face altceva decât au făcut în mod tradiţional artiştii şi cel care duce la disoluţia formei tradiţionale”.

———Muzica

Dorian-Mare albastra

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.