Diaspora. LIGIA -GABRIELA JANIK (Germania)-GÂNDURI LIRICE // SIENA VUSCAN,UN COPIL GENIAL



Duioasele cărări


Nimic nu ne mai leagă,

din tot ce-a fost cândva:

nici soarele, nici luna,

nici bolta siderală.

Pe-a promenadei viață,

străini suntem și goi.

Cenușă spulberată-n lacrimi,

în nevoi,

noian de gânduri.

Întrebări fără răspuns,

azi sfredelesc văzduhul.

Uitarea nemiloasă a așternut tăceri,

umbrindu-ne lumina

ce străbătea în taină

ale inimii cărări.

Stropi calzi de lacrimi cad

pe frunza dezbrăcată,

de ruginita toamnă…

Privesc în jur,

tăcere!

Pustiu e peste tot…

Din tot ce-a fost odată,

nimic nu ne mai leagă.

——-

Ploaia

Vântură toamna

gând ruginiu,

peste pleoapele

stinse de dor.

În murmurul ploii,

strivit pe asfalt,

trec anotimpuri

grăbite în zori.

Lacrimi inundă

din cer. infinit…

La tine în suflet

e cald și e bine.

——-

Nu mă răni…

În toamna aceasta amăruie,

m-aș cuibări

lângă inima ta,

ți-aș povesti

tot ce m-a dezamăgit,

N-o lua ca pe-un afront!

Te-ai fi aplecat

spre mine,

sărutându-mă

în tandrețea cuvintelor:

„Iartă-mă,

tu, simfonie

a iubirilor cromatice!”

——

Așteptări

Ne-așteaptă frunze fremătând,

sub ropote de ploaie.

La câte un colț de stradă,

mirosul de castane coapte.

Așteaptă frigul,

să ne atingă gândul

inocent,

înghețat sub stropii reci și grei.

Dragostea e prea departe,

să mai audă cuvinte

ce pornesc din inimile noastre,

până și muzica a încetat,

să mai fredoneze aceeași melodie,

pe care o iubeam în nopțile târzii.

Așteaptă un tată și o mamă,

copilul,

pentru a nu le mai fi frig,

în toamna aceasta

zbuciumată.

Doar cocorii nu se tem

de zborul lung și rece,

spre casa visurior calde.

——

Exiști

în sufletul cu speranță,

în visul neîmplinit,

în gândul ce adastă

să îți fie rostit.

Exiști

în clipa dintre zi și noapte,

în împlinirea aspirației dorințelor noastre

de unire.

Cândva…

În drumul privirii spre Calea Lactee

ești

în „te iubescul” din inima mea.

——

Gând

Doamne,

Vreau să te iubesc

cu toată ființa mea,

să mă bucur

de dragostea ta infinită,

de binecuvântările

pe care mi le oferi

și de tot ceea ce

împărtășești cu mine

în cina cea de taină.

Ochiul minții

să vadă voia ta,

să nu mă înspăimânt

de ceasul cel din urmă,

dacă ești în inima mea

nimic nu mă oprește

în drumul spre Tine.

Eu sunt a ta

și toate câte am, Îți aparțin.

Ți le ofer spre jertfă

și iertare.

Până la venirea Ta,

Te rog, spală-mă cu Isop

„Și mai mult decât zăpada

mă voi albi”.

———

Mai ții minte?

mai ții minte

când respiram lângă inima ta?

erai tu, dragoste de viață!

mă înconjurai ca o aură,

tu și privirea ta.

mai ții minte

când inspiram cuvântul tău?

un îndemn

ce-mi spunea

că nicio furtună nu-i prea mare,

necazul nu-i o veșnicie

și că, într-un final,

vom găsi pacea.

iubirea care unește ești tu

lacrimă rostogolită

ce stingi dorul

și strigătul acela din mine:

„să nu renunți,

să nu renunți la tine!”

8.Ultimul tango

Este ultimul tango…

cine ştie,

cât vom dansa

pe ringul vieţii…

Cercuri de lumină

îmbracă zarea,

surâd mulțime de culori,

să mângâie cu cântec primăvara.

E poate ultimul dans,

o, rege al gândurilor.

Tu mă-nfrăţeşti

cu flori înmiresmate,

cu pasărea care suspină,

cu murmurul izvorului din vale.

Mă mângâi,

când la ceas târziu,

se înalţă dorul meu pătrunzător,

să caute ale tale șoapte.

Mă urmăreşte gândul,

că într-o zi voi fi a ta.

Cine ştie…

poate dincolo de stele.

Doar tu ştii dorul a mi-l alina,

tu transformi durerea în mângâiere.

——

Într-o lume de nevoi

Pasageri pe drum de țară,

prin orașe, la răspântii,

cărăm grijilor povara,

sufletelor amănunte.

Pasageri suntem în viață…

Celălalt de langă noi,

e opaițul ce arde

într-o lume-ntunecată,

într-un neam plin de nevoi…

Este brațul călăuză

liniștii ce ți-ai pierdut,

nordul vieții căutând

într-un încotro durut;

vorba blândă de acasă,

tâmpla cu șuvițe albe,

stările purtate-n taina

dragostei alinătoare.

Urcând drumul greu de munte,

suntem călătorii veșnici

grijilor, poveri mărunte,

șirul pașilor vremelnici.

——-

Cu tine

Îmi este dor de zâmbetul

Încununat de vise.

Iubire tăinuită –

Mireasmă din eter,

Supune a mea vrere,

Tristeţile-mi alungă,

A umbrelor durere.

În zarea dimineții,

Cu sentimente pure

Alături de tine,

Eu zborul mi-l înalţ.

——

Să pleci…

Azi poţi să pleci

din gândul meu nemuritor.

Nu voi mai plânge.

Geana nu – mi mai tremură

încărcată de lacrimi,

Inima nu se mai zbate în suferinţă,

Nici sufletul nu se-ncovoaie de durere.

Doar ţi-am promis că nu voi plânge.

Un singur lucru te mai rog:

Să pleci cât mai repede,

Şi nu privi

În urma ta.

Gând

apleacă-ți frumusețea

gândului spre mine,

odihnește-l în inima mea,

până când zilele de toamnă

vor părea o sublimă primăvară.

LIGIA -GABRIELA JANIK (Germania)

———

SIENA VUSCAN,UN COPIL GENIAL!

La cina, cu Ionela Nastase și Adi Hadean

Un comentariu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.