Duioasele cărări
Nimic nu ne mai leagă,
din tot ce-a fost cândva:
nici soarele, nici luna,
nici bolta siderală.
Pe-a promenadei viață,
străini suntem și goi.
Cenușă spulberată-n lacrimi,
în nevoi,
noian de gânduri.
Întrebări fără răspuns,
azi sfredelesc văzduhul.
Uitarea nemiloasă a așternut tăceri,
umbrindu-ne lumina
ce străbătea în taină
ale inimii cărări.
Stropi calzi de lacrimi cad
pe frunza dezbrăcată,
de ruginita toamnă…
Privesc în jur,
tăcere!
Pustiu e peste tot…
Din tot ce-a fost odată,
nimic nu ne mai leagă.
——-
Ploaia
Vântură toamna
gând ruginiu,
peste pleoapele
stinse de dor.
În murmurul ploii,
strivit pe asfalt,
trec anotimpuri
grăbite în zori.
Lacrimi inundă
din cer. infinit…
La tine în suflet
e cald și e bine.
——-
Nu mă răni…
În toamna aceasta amăruie,
m-aș cuibări
lângă inima ta,
ți-aș povesti
tot ce m-a dezamăgit,
N-o lua ca pe-un afront!
Te-ai fi aplecat
spre mine,
sărutându-mă
în tandrețea cuvintelor:
„Iartă-mă,
tu, simfonie
a iubirilor cromatice!”
——
Așteptări
Ne-așteaptă frunze fremătând,
sub ropote de ploaie.
La câte un colț de stradă,
mirosul de castane coapte.
Așteaptă frigul,
să ne atingă gândul
inocent,
înghețat sub stropii reci și grei.
Dragostea e prea departe,
să mai audă cuvinte
ce pornesc din inimile noastre,
până și muzica a încetat,
să mai fredoneze aceeași melodie,
pe care o iubeam în nopțile târzii.
Așteaptă un tată și o mamă,
copilul,
pentru a nu le mai fi frig,
în toamna aceasta
zbuciumată.
Doar cocorii nu se tem
de zborul lung și rece,
spre casa visurior calde.
——
Exiști
în sufletul cu speranță,
în visul neîmplinit,
în gândul ce adastă
să îți fie rostit.
Exiști
în clipa dintre zi și noapte,
în împlinirea aspirației dorințelor noastre
de unire.
Cândva…
În drumul privirii spre Calea Lactee
ești
în „te iubescul” din inima mea.
——
Gând
Doamne,
Vreau să te iubesc
cu toată ființa mea,
să mă bucur
de dragostea ta infinită,
de binecuvântările
pe care mi le oferi
și de tot ceea ce
împărtășești cu mine
în cina cea de taină.
Ochiul minții
să vadă voia ta,
să nu mă înspăimânt
de ceasul cel din urmă,
dacă ești în inima mea
nimic nu mă oprește
în drumul spre Tine.
Eu sunt a ta
și toate câte am, Îți aparțin.
Ți le ofer spre jertfă
și iertare.
Până la venirea Ta,
Te rog, spală-mă cu Isop
„Și mai mult decât zăpada
mă voi albi”.
———
Mai ții minte?
mai ții minte
când respiram lângă inima ta?
erai tu, dragoste de viață!
mă înconjurai ca o aură,
tu și privirea ta.
mai ții minte
când inspiram cuvântul tău?
un îndemn
ce-mi spunea
că nicio furtună nu-i prea mare,
necazul nu-i o veșnicie
și că, într-un final,
vom găsi pacea.
iubirea care unește ești tu
lacrimă rostogolită
ce stingi dorul
și strigătul acela din mine:
„să nu renunți,
să nu renunți la tine!”
8.Ultimul tango
Este ultimul tango…
cine ştie,
cât vom dansa
pe ringul vieţii…
Cercuri de lumină
îmbracă zarea,
surâd mulțime de culori,
să mângâie cu cântec primăvara.
E poate ultimul dans,
o, rege al gândurilor.
Tu mă-nfrăţeşti
cu flori înmiresmate,
cu pasărea care suspină,
cu murmurul izvorului din vale.
Mă mângâi,
când la ceas târziu,
se înalţă dorul meu pătrunzător,
să caute ale tale șoapte.
Mă urmăreşte gândul,
că într-o zi voi fi a ta.
Cine ştie…
poate dincolo de stele.
Doar tu ştii dorul a mi-l alina,
tu transformi durerea în mângâiere.
——
Într-o lume de nevoi
Pasageri pe drum de țară,
prin orașe, la răspântii,
cărăm grijilor povara,
sufletelor amănunte.
Pasageri suntem în viață…
Celălalt de langă noi,
e opaițul ce arde
într-o lume-ntunecată,
într-un neam plin de nevoi…
Este brațul călăuză
liniștii ce ți-ai pierdut,
nordul vieții căutând
într-un încotro durut;
vorba blândă de acasă,
tâmpla cu șuvițe albe,
stările purtate-n taina
dragostei alinătoare.
Urcând drumul greu de munte,
suntem călătorii veșnici
grijilor, poveri mărunte,
șirul pașilor vremelnici.
——-
Cu tine
Îmi este dor de zâmbetul
Încununat de vise.
Iubire tăinuită –
Mireasmă din eter,
Supune a mea vrere,
Tristeţile-mi alungă,
A umbrelor durere.
În zarea dimineții,
Cu sentimente pure
Alături de tine,
Eu zborul mi-l înalţ.
——
Să pleci…
Azi poţi să pleci
din gândul meu nemuritor.
Nu voi mai plânge.
Geana nu – mi mai tremură
încărcată de lacrimi,
Inima nu se mai zbate în suferinţă,
Nici sufletul nu se-ncovoaie de durere.
Doar ţi-am promis că nu voi plânge.
Un singur lucru te mai rog:
Să pleci cât mai repede,
Şi nu privi
În urma ta.
Gând
apleacă-ți frumusețea
gândului spre mine,
odihnește-l în inima mea,
până când zilele de toamnă
vor părea o sublimă primăvară.
LIGIA -GABRIELA JANIK (Germania)
———
SIENA VUSCAN,UN COPIL GENIAL!
👍🍰
ApreciazăApreciat de 1 persoană